FlashPolitica si administratie

Hotărâri ale Consiliului Local Deva, atacate în instanţă de Prefectură

Carmen Cosman

Prefectura Hunedoara este în proces cu Consiliul Local Deva, pentru revocarea a cinci hotărâri de consiliu adoptate în luna iulie. Una dintre acţiunile în instanţă  se va afla pe rolul instanţei chiar mâine, după ce la termenul din data de 13 septembrie, procesul a fost amânat.

Hotărârile de consiliu din data de 13 iulie, privind validarea mandatelor de consilieri pentru înlocuitorii celor patru excluşi din PNL au fost atacate de Prefectura Hunedoara şi se află pe rolul Tribunalului Hunedoara. Prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, a explicat că, în acest caz, secretarul instituţiei a făcut unele obiecţiuni şi s-a avut în vedere şi faptul că s-a atacat hotărârea din 30 iunie, privind încetarea de drept a mandatelor celor patru. De asemenea, reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat revocarea Hotărârii nr. 227 din 29 iulie, aprobată în plenul CL Deva, privind desfiinţarea postului de city manager al Devei, ocupat de Corina Oprişiu. „Am atacat această hotărâre, pentru că, din punctul nostru de vedere, desfiinţarea postului este ilegală”, a precizat prefectul de Hunedoara.
Ambele procese se află pe rolul Tribunalului Hunedoara şi au termen unul în data de 16 septembrie, iar cel de-al doilea a fost programat pentru 15 decembrie 2011.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura