Hotărâri aprobate la foc automat de aleşii locali din Deva. Trupuri de păşune şi WC social-cultural

  Volodia Macovei

Ieri a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Deva, în care s-au rezolvat, de urgenţă, câteva probleme legate de păşuni, de trecerea grupului sanitar din Parcul Cetate în domeniul social-cultural, de amenajarea unui scuar în centrul urbei şi de dotarea casei de cultură cu un mare ecran video.

Interzis rumegătoarelor străine
Şedinţa de ieri a fost la foc automat, consilierii locali reuşind să aprobe proiectele de hotărâri în 20-25 de minute.
În domeniul păşunatului, cele două noi hotărâri de Consiliu Local au vizat modificarea, după cerinţele legii, a cuantumului amenzilor, noile marje fiind de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, respectiv de la 2.000 lei la 2.500 lei pentru persoane juridice – faţă de 5.000 lei în versiunea iniţială.
Aceste amenzi sunt date pentru nerespectarea amplasamentului stabilit pentru păşunat prin contractul de păşunat, acceptarea în turme a animalelor străine – din afara Municipiului Deva – fără aprobarea autorităţilor locale, lăsarea nesupravegheată a animalelor pe terenurile cultivate, neprezentarea şi nedeclararea pentru identificarea, individualizarea şi înregistrarea animalelor şi efectuarea păşunatului cu un efectiv mai mare decât cel stabilit în contractul de păşunat. De asemenea, au mai fost adăugate, la lista iniţială, încă trei „trupuri de păşune” din Cristur.

WC transformat în clădire socio-culturală
Un alt important proiect ce trebuia dezbătut de urgenţă a fost acela al schimbării destinaţiei WC-ului din Parcul Cetate.
În referatul anexat proiectului de hotărâre, se arată că, „prin Hotararea Consiliului Local nr. 425/2009 s-a aprobat transmiterea spre administrare şi întreţinere corespunzătoare a Grupului Sanitar din parcul „Cetate” Deva Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva”. Numai că, prin adresa nr. 3680/05.05.2014, Serviciul Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură a solicitat să i se transmită în administrare Grupul Sanitar aflat în parcul „Cetate”, în vederea „schimbării destinaţiei acestuia în clădire social-culturală”.
La solicitarea consilierului Vasile Ţonea, care a vrut să afle cum se transformă WC-ul public în „clădire social-culturală”, explicaţia a fost că această toaletă din parc va fi înlocuită cu un spaţiu de joacă pentru copii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago