Hoţi de pe calea ferată, prinşi de poliţişti
Trei tineri din oraşul Aninoasa au ajuns pe mâna poliţiştilor, după ce au încercat să fure un cablu de alimentare de la instalaţia de semnalizare şi dirijare a traficului feroviar din zona staţiei CFR Iscroni. Doi dintre aceştia sunt autorii unui furt similar, comis în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Hoţii au fost prinşi în urma unei acţiuni efectuate de către reprezentanţii Postului de Poliţie TF Livezeni. Potrivit acestora, Ioan B., de 28 de ani, Vinetou Ş., de 20 de ani, şi Mihai C., de 19 ani – toţi cu antecedente penale – intenţionau să fure un cablu de alimentare care deserveşte dirijarea şi semnalizarea traficului feroviar, pentru a valorifica, mai apoi, firele din cupru din care este făcut. Nu e prima dată când aceştia au comis o astfel de infracţiune şi mai mult, poliţiştii au stabilit că Ioan B. avea, pe numele său, un mandat de trei ani de închisoare, cu executare, pentru distrugere şi semnalizare falsă. Acesta a fost imediat trimis în spatele gratiilor, în timp ce ceilalţi doi hoţi sunt cercetaţi în stare de libertate.