Hoţi prinşi în flagrant
În noaptea de marţi spre miercuri, patru hoţi din municipiul Hunedoara au fost prinşi de poliţişti în timp ce încărcau mai multe obiecte furate într-o dubă. Hoţii, cu vârste cuprinse între 22 şi 40 de ani, au venit din Hunedoara, în satul Sălaşu de Sus, cu o dubiţă, au parcat în preajma unei gospodării şi au sărit gardul, intrând în curtea acesteia. Odată ajunşi acolo, au pus mâna pe mai multe bunuri, între care un redresor, 10 motoare electrice, două cositori electrice, o rindea electrică şi o maşină de găurit. Numai că, în timp ce încărcau lucrurile furate în dubă, au dat peste ei poliţiştii din comună, care tocmai îşi făceau rondul de patrulare prin localitate. Care poliţişti le-au pus urgent brăţările metalice la mâini celor patru hoţi. (O.Mihnea)