Actualitate

Hoții au găsit o nouă metodă de înșelat! Sună de pe call-center și spun că sunt de la ANAF

Noua metodă de înșelăciune care te poate lăsa fără bani în conturi chiar înainte de sărbători. Reprezentanții ANAF au lansat un avertisment prin care le atrage atenția cetățenilor să aibă foarte mare grijă în această pe­rioadă deoarece hoții acționează mai nou folosindu-se de numele Fiscului.

Riscați să vă golească conturile
Se pare că hoții îi sună pe români de pe numărul call center-ului ANAF şi le cer datele personale, inclusiv pe cele ale conturilor bancare. Reprezentanții ANAF atrag atenția că în realitate, niciodată românii nu vor fi sunați de pe numărul din call center-ul ANAF şi nu le vor fi cerute datele personale sau cele ale conturilor. Atenție, dacă veți primi un astfel de apel telefonic, nu oferiți date personale sau date despre con­turile bancare pe care le deţineţi pen­tru că altfel puteţi rămâne fără bani în cont, atrag atenția cei de la ANAF.
„ANAF a primit sesizări din partea unor contribuabili prin care afirmă că sunt sunați de pe numărul 031.403.91.60 (Call Center ANAF), iar apelanții se re­comandă ca fiind de la Antifraudă și solicită contribuabililor date personale, detalii despre credite etc.

Atenție!
1. Funcționarii Direcției Generale Antifraudă Fiscală nu interacționează cu agenții economici/persoanele fizice prin intermediul Call Center-ului insti­tuției;
2. Contribuabilii apelează Call Center-ul ANAF, iar funcționarii de la asistență contribuabili oferă doar informații ge­nerale în domeniul fiscal și IT. Situațiile când agenții Call Center apelează con­tribuabilii se întamplă PUNCTUAL, doar ca urmare a apelării inițiale a con­tri­buabilului și pentru a i se oferi com­ple­tări la cererea de asistență. Dar a­ceste situații sunt FOARTE RARE.
(A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago