De la o vreme, hoţii dau iama tot mai des în gospodăriile oamenilor. Numai în ultima săptămână, s-au înregistrat patru cazuri de gospodării prădate de hoţi. Spre norocul proprietarilor, în toate cazurile, hoţii au fost prinşi de poliţişti şi bunurile jefuite, în totalitate sau în mare parte, le-au fost restituite.
Au golit podul şi pivniţa
Doi bărbaţi, de 22 şi 43 de ani, din Baia de Criş, au fost prinşi de poliţişti, după ce au fost sesizaţi de o femeie din sat că locuinţa fiicei ei, plecată în străinătate, a fost călcată de hoţi. Cei doi au furat din podul unei anexe din gospodărie mai multe scule electrice şi 200 de metri liniari de sârmă din cupru. Nu s-au mulţumit cu atât şi au dat o raită şi prin pivniţă, de unde au furat ţeavă zincată, toate în valoare de aproximativ 4.000 lei.
Vizitator nocturn din Deva
Un alt hoţ, în vârstă de 27 de ani din municipiul Deva a făcut o plimbare până la Luncoiu de Jos, dar nu cu intenţii bune. Acesta a intrat în curtea unei femei şi a luat dintr-o anexă o drujbă, un polizor unghiular şi un fierăstrău pendular. Anexa nu avea lacăt sau alt sistem de închidere, astfel încât hoţului i-a fost destul de uşor să acţioneze.
I-a furat trofeele de vânătoare
Şi un bărbat de 68 de ani din localitatea Paroş a avut o vizită neplăcută într-una din nopţile trecute. Hoţul, din aceeaşi comună, i-a luat din tinda casei cinci trofee de vânătoare (două de capră neagră şi trei de căprior), dar şi alte bunuri, în valoare totală de 15.000 lei. După ce a fost prins de poliţişti, bărbatul păgubit şi-a recuperat lucrurile.
Minor, minor, dar pus pe furat
Nu o dată, au fost prinşi la furat şi minori. Sâmbătă noaptea, un minor de 14 ani din municipiul Brad a dat atacul la un chioşc din oraş. Acesta a forţat geamul chioşcului, a pătruns în interior, luând un laptop şi câte dulciuri i-au încăput prin buzunare. Valoarea pagubei a fost de 1.000 de lei. Laptopul a fost recuperat de poliţişti, dar ciocolatele, napolitanele şi celelalte dulciuri furate, ba. Acestea au fost prea tentante pentru hoţ, aşa că până au dat poliţiştii de el, le-a mâncat pe toate.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…