„Jafurile în grup” au revenit în forţă în Valea Jiului. Autorităţile sunt îngrijorate de bandele care fură zeci de tone de cărbune din trenurile de marfă. Poliţiştii reuşesc să prindă din hoţi, însă locul lor este luat imediat de alte bande. Astfel că, este o permanentă joacă de-a hoţii şi vardiştii.
Atacă trenul din mers
Se adună, plănuiesc atacul, iar prada o reprezintă marfarele cu cărbune. Rareori dau greş, pentru că sunt bine organizaţi. „Haiducii” atacă din mers trenurile care transportă huila de la Compania Naţională către termocentrale. La fel de bine operează şi când trenurile sunt garate, chiar dacă riscurile de a fi prinşi sunt mai mari. Poliţiştii feroviari au făcut nenumărate dosare penale pentru furt, la fel şi colegii lor de la cercetări penale. Hoţii tot nu pot fi intimidaţi. Ultimul caz petrecut în urmă cu câteva zile este al unui tânăr de 23 de ani, care furase 200 de kilograme de cărbune dintr-un vagon de marfă garat în staţia C.F. Vulcan, o cantitate care, dacă era vândută, îi aducea câteva zeci de lei. Prea puţin pentru a-şi risca libertatea şi totuşi, n-a stat pe gânduri.
Pot fura tone la un atac
Compania Naţională a Huilei Petroşani înregistrează pierderi mari din cauza acestor furturi, însă nu-şi permite nici să-şi asigure bunurile. Preţul plătit pentru pază ar fi mai mare decât pierderea suferită. Aşa că hoţii au liber. „Pot sustrage câteva tone din vagoane la un singur atac”, spun oamenii legii, care monitorizează fenomenul. Multe lovituri se dau ziua în amiaza mare, iar cei care-i văd pe hoţi se tem să anunţe furtul. Ei spun că sunt periculoşi, pentru că sunt bine organizaţi, dar mai ales, informaţi. Nu opresc niciodată trenurile, astfel că mecanicii care operează garniturile nici măcar nu au idee că sunt jefuiţi.
„Furturile foamei“
Furturile de huilă, lemn sau fier sunt un fenomen social, iar autorităţile le cataloghează ca „furturi ale foamei”, ce nu pot fi stopate într-un timp scurt. Cele mai multe sunt înregistrate în municipiul Vulcan, în Colonia de Jos, cartier extrem de sărac, poziţionat la o aruncătură de băţ de Uzina de Preparare a Cărbunelui. Cei mai mulţi dintre hoţii prinşi nu ajung după gratii, pentru că sunt „furturi ale foamei”. Sunt cercetaţi în libertate şi condamnaţi la pedepse cu suspendare. Imediat cum sunt eliberaţi din anchetă, se întorc la „locul de muncă”.
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…
„Începând din anul 2021, prin acest program, locuitorii județului Hunedoara au acces la servicii medicale…
Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deosebească o…
Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…
View Comments
domnilor acestia care fura ca in codru nu numai ca fura ci si ataca cu pietre ag de paza de la epcvj coroesti si nu ataca numai garniturile garate ataca fara teama si trenurile in miscare care vin de la em vulcan em paroseni si le opresc fiind invatati de catre cineva cum sa faca asta. pe langa toate acestea cand este chemata politia ei isi anunta venirea de pe podul care coboara in colonie pentru ca ''haiducii sa poata fugi filmati domne de pe podul care duce la epcvj si o sa va cruciti ce se face, ca unii fura iar saracii mineri muncesc in fundul pamantului pentru a scoate carbune.