Categories: Actualitate

Hoţii de la magazinul de telefonie mobilă din Petroşani, arestaţi

Cei doi tineri, de 18 şi 20 de ani, din Lupeni, care au spart un magazin Vodafone din Petroşani, de unde au furat mai multe telefoane mobile şi cartele telefonice, au ajuns după gratii.
Vineri, 6 decembrie, Judecătoria Petroşani a admis cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Alexandru Ionuţ Nagy, acuzat de furt calificat şi a lui Adrian Claudiu Pădurean, pentru complicitate la furt calificat. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Reamintim că în noaptea dintre 4 şi 5 ianuarie, cei doi tineri au spart un geam lateral de la magazinul de telefonie mobilă din Petroşani, de unde au furat 20 de telefoane mobile şi 37 de cartele telefonice în valoare de aproximativ 8.400 de lei. Poliţiştii au stabilit că tânărul de 20 de ani a fost cel care a acţionat, pătrunzând în interiorul magazinului, iar cel de 18 ani l-a aşteptat afară, supraveghind zona. La scurt timp, unul dintre ei a intrat în vizorul poliţiştilor locali ai municipiului Petroşani, fiind surprins de aceştia în timp ce arunca la coşul de gunoi mai multe cutii goale de la telefoanele mobile. Fapt care le-a ridicat anumite suspiciuni poliţiştilor locali, care l-au legitimat şi l-au predat Poliţiei municipiului Petroşani. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago