Actualitate

Hoţii din Saşa, încă un dosar de furt calificat

Maximilian Gânju

Magistraţii au băgat după gratii membrii temutei grupări de hoţi din cartierul petroşănean Saşa, destructurată la mijlocul anului trecut de poliţiştii din Gorj şi cei din Aninoasa-Hunedoara.
Însă hoţii au încă un proces, în care sunt judecaţi pentru furt calificat, după ce procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au finalizat cercetările într-un dosar în care a fost prejudiciată Hidroconstrucţia, punctul de lucru de la Livezeni/Petroşani. Astfel, cinci tineri care au făcut parte din gruparea „Saşa“, aflaţi în penitenciar, vor ajunge în faţa judecătorilor de la Petroşani pentru a da explicaţii în legătură cu acuzaţiile care li se aduc. Magistraţii au cerut ca Florin State, Laurenţiu Daniel State, Claudiu Petruţ Anghel, Petrică Marius Lingurar şi Nicolaie Curelar să fie scoşi din penitenciar pentru a participa la judecată şi a se apăra. Membrii grupării au fost condamnaţi la mai multe pedepse cuprinse între un an şi jumătate şi trei ani şi jumătate. Totuşi, aceştia vor executa sentinţe chiar şi de 10 ani, după ce judecătorii au aplicat sporul de pedeapsă. Capii grupării, Florin State şi Laurenţiu State au primit cele mai grele pedepse, respectiv 10 ani închisoare şi nouă ani şi jumătate. Hoţii, în mod repetat, ar fi sustras elemente de infrastructură feroviară şi bunuri din societăţi comerciale de pe raza judeţelor Hunedoara şi Gorj, bunuri pe care le-au valorificat la diferite persoane fizice. Gruparea a rămas şi fără două autovehicule care au fost folosite la comiterea infracţiunilor. Prejudiciul creat de grupare, în urma loviturilor date până când a fost destructurată, se ridică la câteva sute de mii de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura