Hoţii neprinşi, cazul clasat!
Timp de mai bine de 10 ani, poliţiştii din Petroşani n-au reuşit să rezolve un furt dat ziua în amiaza mare şi într-o locuinţă din centrul oraşului. L-a rezolvat timpul, având în vedere că fapta s-a prescris, la fel ca şi prejudiciul suferit de păgubit.
Spargere dată în miezul zilei
Furtul pe care poliţiştii experimentaţi n-au reuşit să-l rezolve timp de 10 ani, avea loc la mijlocul lunii decembrie 2000, iar hoţii, în miezul zilei, au ieşit cu un frigider, un televizor şi alte acareturi din locuinţa în care au dat lovitura. Atunci, imediat după ce proprietarul reclama spargerea, mai mulţi oameni ai legii s-au mobilizat şi i-au amprentat chiar pe păgubiţi, îşi aminteşte fiul acestora, minor la acea dată.
„Aveam o garsonieră în centrul oraşului, lângă căminele studenţeşti. Hoţii au intrat în casă prin podul blocului, pentru că stăteam la etajul patru şi s-a văzut nisipul luat pe tălpi din pod. Au furat un frigider, un televizor color şi o pătură. Se întâmpla la amiază, iar vecinii, oameni bătrâni, au văzut mişcare, dar nu s-au uitat ei cu atenţie la cei care cărau bunurile pe scări. Poliţiştii ne-au luat pe noi şi ne-au amprentat atunci. Au văzut că nu ne-am furat noi din casă, dar de hoţi n-au mai zis nimic”, spune Bogdan Morariu, fiul păgubitului. După circa trei ani de zile, familia a fost anunţată de poliţişti că dosarul a rămas cu AN (n.r. autor necunoscut), iar de atunci şi până astăzi, n-au mai dat nici măcar un semn că s-ar mai fi lucrat la caz.
Fapta s-a prescris
„Acum am primit notificare cum că dosarul s-a clasat. Părinţii mei au decedat între timp, iar eu m-am dus să văd ce se mai întâmplă cu cazul. Mi s-a spus că s-a prescris fapta”, afirmă bărbatul. Şi pe bună dreptate, conform rezoluţiei procurorului, pentru infracţiunea de furt calificat, fapta se prescrie după 10 ani. De altfel, procurorul de caz a lăsat pe mâna poliţiştilor ancheta şi nu a făcut decât să aprobe rezoluţia dată de aceştia din urmă. Angajaţii din cadrul Poliţiei Petroşani, în rezoluţia trimisă către Parchet, au concluzionat că: „pentru identificarea făptuitorilor, au fost efectuate activităţi specifice, însă până în prezent (n.r. luna noiembrie 2010, adică timp de vreo zece ani), nu au fost identificaţi autorii faptei”. Case closed!
Politisti noaptea fac nani .