Hoții și-au recunoscut faptele
Cei patru inculpați în dosarul jafului de la Asociația Pensionarilor Petroșani, de unde au furat un seif cu aproape 170.000 de lei, au cerut instanței de judecată să le fie aplicată procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, procedură care le va aduce pedepse mai mici în urma unei eventuale condamnări.
Dosarul este soluționat de Judecătoria Petroșani, iar la termenul de ieri instanța i-a audiat pe suspecții aflați în arest preventiv prin videoconferință. Mihăiţă Tar, Adrian Nagy, Adrian Radu și Constantin Brebenel sunt inculpați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Poliţiştii au stabilit că tinerii, împreună cu un complice, au forţat uşa de acces în casieria asociaţiei, în noaptea de 7 spre 8 iulie a.c. După ce au pătruns în interior, au luat seiful cu bani, l-au încărcat în portbagajul unei maşini şi au părăsit locul faptei. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional și pe reprezentantul asociaţiei de pensionari din Petroşani, de la sediul căreia a fost sustras seiful, cu amendă de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor minimale de securitate prevăzute de lege pentru tipul de activitate pe care o desfăşura. (M.Gânju)