Categories: Actualitate

Hoții și-au recunoscut faptele

Cei patru inculpați în dosarul jafului de la Asociația Pensionarilor Petroșani, de unde au furat un seif cu aproape 170.000 de lei, au cerut instanței de ju­decată să le fie aplicată procedura sim­plificată a recunoaşterii învinuirii, pro­ce­dură care le va aduce pedepse mai mici în urma unei eventuale condam­nări.
Dosarul este soluționat de Judecătoria Petroșani, iar la termenul de ieri instanța i-a audiat pe suspecții aflați în arest pre­ventiv prin videoconferință. Mihăiţă Tar, Adrian Nagy, Adrian Radu și Con­stan­tin Brebenel sunt inculpați pentru co­mi­terea infracțiunii de furt calificat. Po­liţiştii au stabilit că tinerii, împreună cu un com­plice, au forţat uşa de acces în casieria asociaţiei, în noaptea de 7 spre 8 iulie a.c. După ce au pătruns în interior, au luat se­iful cu bani, l-au încărcat în portbagajul unei maşini şi au părăsit locul faptei. Po­liţiştii l-au sancţionat contravenţional și pe reprezentantul asociaţiei de pensio­nari din Petroşani, de la sediul căreia a fost sustras seiful, cu amendă de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor mi­nimale de securitate prevăzute de lege pentru tipul de activitate pe care o des­făşura. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago