Hoţul cu repetiţie, prins în flagrant, condamnat cu suspendare
Un tânăr de 19 ani, din municipiul Hunedoara, Adrian Totoi, a fost condamnat la închisoare pentru furt în formă continuată şi infracţiunea de tâlhărie calificată, dar pedepsele i-au fost suspendate. Una dintre infracţiuni a comis-o sub privirile unui poliţist.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara au arătat în rechizitoriu că Adrian Totoi a intrat într-un supermarket din municipiu şi s-a dus glonţ la raionul cu băuturi alcoolice de unde şi-a îndesat sub haine 4 sticle de coniac. Un poliţist aflat în magazin l-a văzut ”în direct” pe sistemul video de supraveghere şi l-a interceptat la ieşire.
Un alt furt l-a comis într-un alt magazin de mobilă şi decoraţiuni, de unde a furat 20 ceasuri de dormitor, de culori diferite, în valoare totală de 300 lei. Pe toate le-a băgat într-o borsetă pe care o avea la el, după care a ieşit liniştit din magazin. Anchetatorii au mai stabilit că s-a reîntors în acelaşi magazin cu intenţia de a fura iarăşi, însă a fost prins de angajaţi. La control avea la el o parte din ceasurile furate, respectiv 9 bucăţi pe care nu reuşise să le vândă. La fel a procedat şi la supermarketul unde fusese prins de poliţist, însă de această dată a furat deodorante. Fiind prins de către angajatul cu paza, tânărul a ameninţat că sparge uşa magazinului dacă nu este eliberat, l-a îmbrâncit şi s-a ales şi cu acuzaţia de tâlhărie calificată.
Judecătoria Hunedoara l-a găsit vinovat Adrian Totoi şi l-a condamnat la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată şi 2 ani închisoare pentru tâlhărie calificată, ambele pedepse fiindu-i suspendate. (M. Gânju)