Categories: Actualitate

Hoţul de la Castel are interzis în localurile cu jocuri de noroc

Natalia Bumbac

Gabriel Gal, bărbatul acuzat de furtul banilor din casieria Castelului Corvinilor, rămâne sub control judiciar. Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa definitivă în acest sens.
Obligaţii de respectat
Măsura a fost dispusă de Judecătoria Hunedoara, care a admis cererea bărbatului de înlocuire a arestului la domiciliu cu controlul judiciar. Procurorii au contestat decizia primei instanţe, iar tribunalul a admis-o în parte, interzicându-i să depăşească limita teritorială a judeţului Hunedoara. În detrimentul primei decizii care îi permitea acest lucru. În plus, pe perioada controlului judiciar, Gabriel Gal va avea de respectat anumite obligaţii şi interdicţii. Acesta nu va avea voie să meargă în localurile unde se practică jocurile de noroc. Totodată, îi este intezis să comunice cu martorii: Lucreţia Stoenescu, Alin Ioan Dăscălescu, Eugen Frunză, Ioan Boroş, Daniel Mihai Olaru, Manuela Coţovanu, Maria Iordachi, din dosarul în care este judecat pentru furt calificat, se arată în hotărârea tribunalului.
Banii nu au fost recuperaţi
Dosarul în care Gabriel Gal este acuzat că a dat spargerea de la Castelul Corvinilor din noaptea de 2 mai 2017, furând 170.000 de lei, se află în judecata de fond. Primăria Hunedoara, cea care are în administrare monumentul istoric, s-a constituit parte civilă în dosar, în vederea recuperării prejudiciului. Deşi anchetatorii susţineau că au probe solide împotriva bărbatului acuzat de furt calificat, nici până acum nu au reuşit să recupereze banii. Asupra lui a fost găsită o sumă mică de aproximativ 2.000 de lei, diferenţa de până la 170.000 de lei nefiind, deocamdată, depistată. Gabriel Gal a fost ridicat de oamenii legii din Spitalul municipiului Hunedoara, Secţia Ortopedie, unde s-a internat din noaptea furtului, deoarece şi-a fracturat un picior. Atunci când s-a internat avea hainele murdare, ca şi cum escaladase un zid şi pantalonii uzi până la genunchi, semn că trecuse printr-o apă ca a pârâului Zlaşti. Aspecte care au dus la concluzia că el este cel care a golit casieria de la intrarea Castelului, mai ales că are pe numele lui antecedente penale pentru infracţiuni similare săvârşite în alte ţări.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago