Hoţul de la Castel lăsat să meargă la înmormântarea mamei sale
Gabriel Gal, hunedoreanul judecat pentru jaful de la Castelul Corvinilor, a cerut permisiunea instanţei să părăsească domiciliul pentru a participa la funeraliile mamei sale.
Cererea bărbatului a fost admisă de Judecătoria Hunedoara în 6 iunie, înmormântarea având loc în 7 iunie, la cimitirul Valea Seacă, din municipiul de pe Cerna. Reamintim cititorilor că Gabriel Gal a fost plasat în arest la domiciliu, după ce o lună a petrecut-o în închisoare, fiind arestat preventiv. Acesta este judecat pentru că în 2 mai 2017 a furat din casieria Castelului Corvinilor suma de 170.000 de lei. Deşi anchetatorii susţineau că au probe solide împotriva bărbatului acuzat de furt calificat, nici până acum nu au reuşit să recupereze toţi banii furaţi. (N. Bumbac)