Categories: Actualitate

Hoţul ”voiajor” speră să scape de puşcărie

Maximilian Gânju

Tânărul din Valea Jiului a dat spargere după spargere prin ţară. A acţionat alături de alţi trei complici tot din Valea Jiului şi nu ”opera” niciodată de două ori în acelaşi loc.

Marius Dolcu, alături de Vasile Liviu Oltean, Florin Nariţa şi Viorel Octavian Tod, de loc din Lupeni şi Vulcan, au fost judecaţi pentru furt calificat şi au fost condamnaţi la pedepse de până în trei ani şi jumătate cu executare. Au reuşit să convingă o parte din victimele prădate să-i ierte, după ce s-au angajat să le plătească despăgubiri de aproape 28.000 de lei. Cum a executat o parte din pedeapsă, Marius Dolcu speră să iasă mai repede din puşcărie şi a cerut Judecătoriei Petroşani să-i fie revizuit dosarul. Magistraţii vor analiza cererea în Camera de Consiliu a Judecătoriei Petroşani, numai că socoteala tânărului ar putea fi dată peste cap de o nouă condamnare. Zilele trecute, Judecătoria Târgu Jiu l-a condamnat pe Dolcu la o nouă pedeapsă de un an de închisoare într-un alt dosar pentru furt calificat. Reamintim că gruparea din Valea Jiului cutreiera ţara şi ţintea ţigările şi băuturile comercializate în magazine. La o spargere dată în Mioveni, indivizii au reuşit să fure de aproximativ 31.000 de lei. Au fost prinşi în cele din urmă după o ultimă ”lovitură” dată în comuna Baru Mare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago