Hunedoara e marginalizată de Guvernul Coaliţiei

Parlamentul României a adoptat Bugetul de Stat pe anul 2021, chiar dacă PSD s-a îm­potrivit din răsputeri acestui proiect de aus­te­ritate, care nu aduce perspective bune pen­tru români.
Din păcate, este un moment nefericit şi pentru judeţul Hunedoara. Sloganele din cam­panie, prin care liberalii se angajau să dezvolte judeţul, să dezvolte România, nu s-au menţinut şi când aceştia au ajuns la gu­vernare. În ultimele zile, de la tribuna Ca­me­rei Deputaţilor, am auzit multe neadevăruri şi promisiuni goale de la actualii guvernanţi. Însă, ceea ce vedem negru pe alb în bugetul propus, dezbătut şi adoptat doar de coaliţie, acela este adevărul.
Adevărul este că judeţul Hunedoara pri­meşte anul acesta mai puţini bani pentru în­treţinerea şi modernizarea drumurilor jude­ţene, decât în anii precedenţi, deşi are cea mai mare reţea din ţară.
Adevărul este că Guvernul Cîţu a inventat o nouă fişă bugetară, anexa 7/03 din Legea bugetului de stat pe anul 2021, prin care dă bani pentru investiţii exclusiv administraţiilor de dreapta. Hunedoara nu este pe această listă exclusivistă.
Adevărul este reprezentanţii Ministerului Finanţelor se aud pe înregistrarea Comisiei pentru buget spunând „nu susţinem” pentru toate amendamentele pe care le-am făcut pentru judeţul Hunedoara, votul parla­men­tarilor de dreapta fiind în aceeaşi manieră. Spitale, şcoli, drumuri, toate au fost respinse. Inclusiv amendamentul pe care l-am depus pentru acoperirea drepturilor salariale pen­tru mineri a fost respins, parlamentarii hu­ne­do­reni PNL şi USR-PLUS fiind printre cei care au votat împotriva propriului judeţ. Acesta este adevărul.
În aceste condiţii, cu această guvernare ostilă, judeţul Hunedoara va avea patru ani grei în faţă, Consiliul Judeţean şi primăriile din judeţ dispunând de resurse limitate. Asta în­seamnă servicii mai puţine pentru cetăţeni, condiţii mai puţin favorabile pentru dez­vol­tare, instabilitate financiară, salarii întârziate şi tăieri bugetare.
Chiar şi aşa, am toată încrederea că ad­ministraţiile locale şi Consiliul Judeţean îşi vor duce proiectele de anvergură la bun sfâr­şit. Hunedorenii ştiu să se gospodărească singuri şi au demonstrat în nenumărate rân­duri că găsesc soluţii pentru comunitate.

Natalia-Elena Intotero,
Deputat PSD de Hunedoara,
Preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago