Parte din obiectivele turistice importante din judeţul Hunedoara au fost şi vor fi prinse într-un documentar de excepţie, care va constitui o serie cu numele „România – drumuri de poveste”.
Primul episod al acestei serii realizate în cadrul proiectului dezvoltat de Discovering Transylvania Productions a fost prezentat public la sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, în faţa a aproape 100 de persoane.
După cum explică producătorii acestei serii documentare, „în acest prim episod s-au parcurs 14.00 km în teren off-road, dar şi on-road, şi au fost puse în evidenţă cele mai interesante locuri cu poveştile lor”. Între locurile puse în valoare sunt şi furnalul de la Govăjdie (foto), locul unde s-au turnat piesele pentru turnul Eiffel din Paris, dar şi Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Discovering Transylvania doreşte, prin această serie documentară, să arate, aşa cum spun producătorii, faptul că România este una din cele mai frumoase ţări din Europa şi nu numai.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
Mai terminati cu prostiile astea de patriotisme locale. Materialele folosite la construirea turnului Eiffel nu provin din Govajdia, nici Resita. Fierul forjat(nu turnat) folosit la constructia lui provine de la uzinele Pompey Fould Dupont.
Aici se poate vedea placheta de pe un picior al turnului:
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Eiffeltower,_Forges_et_Usines_de_Pompey,_Fould-Dupont_fournisseur,_Des_Fers_de_la_Tour.JPG
Deasemenea nu exista niciun document care sa indice ca s-au folosit materiale din Govajdie la constructia sa. Insemnarile lui Eiffel sunt disponibile la adresa: http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k106381w.image.r=eiffel.f22.langFR