Hunedoara, parte integrantã a proiectului „Transilvania 2020”
Reprezentanţii UDMR Hunedoara mizează pe proiectul „Transilvania 2020“, pentru a obţine un scor cât mai bun la alegerile parlamentare din luna decembrie. Aceştia au pus la punct un plan de dezvoltare a judeţului pe termen lung şi spun că avem nevoie de investiţii de cel puţin 1,5 miliarde de euro.
13 axe pentru care pot fi accesate fonduri UE
Liderul UDMR Hunedoara, Iuliu Winkler, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că programul care va sta la baza campaniei electorale a candidaţilor formaţiunii pe care o conduce este parte componentă a unui plan de dezvoltare a Transilvaniei, gândit pentru perioada 2014-2020. În lupta pentru alegerile parlamentare, candidaţii udemerişti vor încerca să convingă electoratul că trebuie să învăţăm, în primul rând, să atragem şi să gestionăm mai bine fondurile europene. În proiectul la care aceştia fac referire, se estimează că judeţul Hunedoara are nevoie de investiţii de cel puţin 1,5 miliarde de euro, iar 450 de milioane de euro din această sumă pot fi atrase din fonduri europene nerambursabile.
„Aceşti bani pot fi obţinuţi la planificarea bugetară a Uniunii Europene pentru următorii şapte ani. Am identificat 55 de axe importante pentru Transilvania, care au fost incluse în planul de dezvoltare Transilvania 2020, iar 13 dintre acestea fac referire la judeţul Hunedoara”, a precizat Iuliu Winkler. Potrivit deputatului european, semnalele din partea instituţiilor europene arată că şi pentru următoarea planificare pentru şapte ani, bugetul UE va fi la fel de mare ca şi în perioada 2007-2013, lucru care înseamnă că României ar urma să-i revină în jur de 31 de miliarde de euro – fonduri nerambursabile pentru intervalul respectiv de timp.
Mesaj pentru toţi hunedorenii
Tot în cadrul conferinţei de presă de ieri, liderul UDMR Hunedoara a mai precizat că partidul pe care îl reprezintă ţinteşte obţinerea unui procent de 6,3 la sută, la nivel naţional, la alegerile din decembrie. Cât despre scopul propus pe plan judeţean, candidaţii udemerişti nu au estimat nici un procent, însă promit o campanie pozitivă, curată şi constructivă, în care se vor adresa nu doar comunităţii maghiare, ci întregii comunităţi hunedorene.