Categories: Comunitate

Hunedoara, printre judeţele cu cele mai multe locuinţe vândute

Potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în luna mai 2020, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 32.089 de imobile, cu 5.068 mai multe faţă de luna aprilie 2020.

Judeţul Hunedoara se află printre zonele în care au fost tranzacţionate cele mai multe locuinţe luna trecută. Astfel, potrivit statisticii, în judeţul nostru au fost vândute 234 de imobile. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna mai a acestui an, este cu 12.367 mai mic faţă de perioada similară a anului trecut iar numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna mai 2020, a fost de 20.700, cu 2.639 mai mic faţă de luna mai 2019. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago