Familia unui bărbat plecat la muncă în oraşul Dortmund din Germania nu mai ştie nimic de el încă dinainte de Crăciun. Soţia hunedoreanului a cerut sprijin poliţiştilor, iar aceştia încearcă să-l găsească.
Bărbatul se numeşte Gabriel-Petrică Ionaşcu (foto), are 46 de ani şi este din municipiul Hunedoara. Soţia lui le-a spus poliţiştilor că în data de 13 decembrie 2019 a plecat la muncă în Germania, în localitatea Dortmund, la un abator, unde a şi fost cazat în perioada care a urmat. Apoi, din data de 21 decembrie n-a mai primit nici o veste de la el. ”Hunedoreanca a mai precizat că, din acest motiv, şi-a contactat o rudă care lucra la acelaşi abator cu soţul ei şi a aflat că este posibil ca soţul, în data de 21.12.2019, să se fi deplasat la un local situat în localitatea Dortmund.
Prin urmare, femeia a solicitat sprijin poliţiştilor pentru găsirea soţului ei, precizând că acesta are următoarele semnalmente: circa 1,85 m înălţime, constituţie atletică, păr şaten, calviţie, ten închis”, potrivit IPJ Hunedoara. Oamenii legii au demarat activităţi investigative şi de căutare a bărbatului, care a fost dat deja în urmărire naţională.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
View Comments
E adevărat ca a fost omorât ? Iar cei doi criminali erau din HUNEDOARA ?