Hunedorean interzis la CFR Cluj
Juniorul Banatului Timişoara, Daniel Grozoni (17 ani), originar din Haţeg, împrumutat pentru un an la Bihorul Beiuş, a ajuns în pregătiri la CFR Cluj, însă bihorenii cer o sumă prea mare de bani pentru a-l lăsa în Gruia. „Totul a fost bine la început, probabil au crezut că e o glumă că mă vrea CFR luj. Acum, cei de la Bihorul Beiuş nu vor să-mi dea drumul. Vor bani pentru încetarea împrumutului”, a declarat Grozoni. Tânărul fotbalist a fost direcţionat de bihoreni către conjudeţeana beiuşenilor din eşalonul secund, Luceafărul Oradea, dar refuză să joace la această echipă. Grozoni a fost integralist în tur şi a marcat de patru ori pentru bihoreni.