Un bărbat din Hunedoara a fost arestat în Malta, după ce a fost prins cu cocaină în valoare de două milioane de euro. Românul venise cu narcoticele din Sicilia pe mare, dar a fost prins imediat după ce a urcat cu marfa la bordul unei maşini. Se pare că românul făcea parte dintr-o organizaţie criminală cu ramificaţii în mai multe ţări, anunță antena3CNN.
Recidivist
În operaţiunea împotriva criminalității organizate, în legătură cu importul, traficul și cultivarea drogurilor în Malta, un bărbat român de 37 de ani a fost arestat după ce a fost prins cu 15 kilograme de cocaină. Potrivit jurnaliştilor maltezi, românul este Viorel Octavian Piticariu. Originar din Hunedoara, bărbatul a fost deja dus în faţa unui magistrat, care a emis pe numele său un mandat de arestare. A pledat nevinovat în sala de judecată, însă cantitatea uriaşă de droguri găsită asupra sa nu i-a convins pe judecători să-l elibereze. Potrivit poliţiei malteze, românul abia sosise în Malta cu un catamaran din Sicilia. Apucase să transfere marfa din ambarcaţiune într-un autovehicul. Poliţiştii au găsit în maşină pachetele cu cocaină, ascunse în mai multe compartimente false, create special pentru transportul narcoticelor. Cu o valoare de piaţă estimată la peste două milioane de euro, cocaina ar fi urmat să ajungă la traficanţii din Malta şi apoi distribuită pe insulă. Românul a mai fost arestat în Hunedoara în urmă cu câţiva ani tot pentru infracţiuni similare. Anchetatorii din Malta spun că bărbatul făcea parte dintr-o organizaţie criminală cu tentacule în mai multe ţări. (A.N.)
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…