Hunedorean prins sub un tractor, salvat de pompieri
Viaţa unui bărbat de 38 de ani din satul Podele, comuna Luncoiu de Jos, a fost pusă în pericol, după ce s-a răsturnat cu tractorul cu care muncea în câmp. Acesta a fost prins de la brâu în jos sub vehiculul răsturnat, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de urgenţă pentru a fi salvat.
Salvatorii au fost anunţaţi de o altă persoană care se afla în apropiere de locul accidentului. Hunedoreanul a fost scos de sub tractor cu ajutorul unor perne pneumatice destinate ridicării obiectelor grele. Apoi, paramedicii i-au acordat primele îngrijiri medicale. Tânărul a fost transportat la Spitalul din Brad, fiind conştient. „Pacientul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului din Brad, având tensiunea arterială foarte mică, după ce a suferit un şoc. El a fost investigat, constatându-se că are fracturată laba unui picior. Bărbatul a fost transferat la Spitalul din Deva, în vederea continuării investigaţiilor medicale. Riscul este să aibă rupturi la organele interne. Bărbatul era conştient şi răspundea la stimulii exteriori”, a afirmat medicul Lucian Miron, directorul medical al Spitalului din Brad.