Categories: Sport

Hunedoreancă la Campionatul Mondial

Ciprian Marinuţ

Handbalista Ana Maria Tănăsie (în foto, în centru), formată la CSS Hunedoara şi legitimată, în prezent, la campioana en-titre HCM Baia Mare, a marcat cinci goluri în primele două meciuri susţinute de naţionala de tineret a României la Campionatul Mondial U 20 (sub 20 de ani) din Croaţia.
Punctaj perfect după primele două etape
Jucătoarea descoperită de antrenorii Paraschiva Bălici şi Ioan Feier la CSS Hunedoara a început turneul ca titulară pe postul de extremă stânga a naţionalei „mici”, pregătite de Seviştean Popa şi Cristi Preda. Hunedoreanca a marcat cinci goluri în meciul de debut al tricolorelor la turneul final mondial, în care România a spulberat Tunisia, scor 35-22. Tricolorele au reuşit o primă repriză aproape perfectă, în care s-au impus cu 20-8, iar apoi au câştigat la 13 goluri diferenţă. Celelalte marcatoare ale României în acest joc au fost: Laura Popa 5, Nicoleta Safta 5, Andreea Pricopi 5, Andreea Chiricuţă 4, Claudia Constantinescu 3, Mădălina Zamfirescu 3, Roxana Cîrjan 2, Marina Cicic 2, Camelia Carabulea 1. În al doilea meci, disputat în Croaţia, Ana Maria Tănăsie nu şi-a trecut numele pe lista marcatoarelor, deşi româncele au învins şi reprezentativa Braziliei, scor 26-21, având astfel două victorii din două meciuri. Cu şase puncte din şase posibile după primele două partide,  România se afla pe locul doi în clasamentul Grupei D, la egalitate de puncte cu Rusia (locul 1) şi Slovenia (locul 3), ambele tot cu două victorii. Tricolorele au jucat aseară în compania naţionalei Sloveniei, joi, 3 iulie, de la ora 17.00, vor întâlni China, iar sâmbătă, 5 iulie, de la ora 21.45, va avea loc derbiul grupei, cu Rusia. Indiferent de evoluţia de la Campionatul Mondial de Tineret U20, handbalista Ana Maria Tănăsie, va fi împrumutată în acest sezon de campioana României, HCM Baia Mare, unei alte echipe din Liga Naţională, destinaţia fiind încă necunoscută.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Guvernul cu turul I, protestatarii cu turul II

Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada elec­torală începe…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…

2 zile ago

Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…

2 zile ago

Bulina albă

Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…

2 zile ago

Bulina neagră

M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…

2 zile ago

Polițiștii avertizează! O nouă metodă de înșelăciune a apărut în spațiul online

În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a iden­tificat o tendință de înșelăciune care…

2 zile ago