Categories: Actualitate

Hunedoreanul Avram Iancu porneşte în cursa spre Polul Nord

Maximilian Gânju

Polisportivul din Petroşani, Avram Iancu, ia astăzi, 9 martie, startul la cel mai dificil ultramaraton din lume, care presupune parcurgerea a peste 600 de kilometri la Polul Nord. Artic 6633 este un test al voinţei şi pe lângă latura sportivă, o continuă luptă pentru supravieţuire.
Recordmanul Avram Iancu, care este de profesie bibliotecar, porneşte în cursa pentru cucerirea Polului Nord, numită „6633 Arctic Ultra Marathon”, o competiţie extremă care presupune parcurgerea a peste 600 de kilometri la temperaturi şi de -60 de grade Celsius. Startul competiţiei se dă din Eagle Plains (Yukon), iar cursa se va încheia la Tuktoyaktuk, însă sportivii sunt obligaţi să parcurgă traseul în cel mult opt zile.
Avram Iancu a trecut primul test, la fel ca şi restul concurenţilor care reprezintă România. Polisportivul din Petroşani s-a pregătit pentru acest ultramaraton în condiţii de iarnă grea, a alergat în Munţii Parâng la peste 2.000 de metri şi a tras după el sania specială cu care se va prezenta în concurs, aceasta cântărind, împreună cu echipamentul, circa 25 de kilograme.
”După părerea mea, una dintre porţiunile dificile de pe acest traseu este cea cuprinsă între punctele de control 5 şi 6, deoarece între acestea este o distanţă de 121 de kilometri, ceea ce înseamnă că toţi concurenţii vor fi nevoiţi să doarmă afară, sub cerul liber. De acea noapte îmi va fi foarte frică. În rest, nu am temeri”, spunea Avram Iancu.
Polisportivul Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele sale la înot. El a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016, fără costum de neopren, iar în vara anului trecut a înotat, tot fără costum de neopren, pe întreg cursul Dunării, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, în total 2.860 de kilometri.
De remarcat faptul că România are patru sportivi înscrişi în această competiţiei extremă, aceştia fiind Tibi Uşeriu, câştigătorul ediţiei din 2017, hunedoreanul Avram Iancu, Florentina Iofcea, o româncă stabilită în Canada şi Levente Polgar, din municipiul Aiud, judeţul Alba, primul sportiv cu dizabilităţi admis la acest concurs. Sportivul din Aiud şi-a pierdut o mână, tăiată de tren, la vârsta de şase ani, ceea ce nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai redutabili maratonişti din România. Toţi cei patru vor încerca să triumfe la Cercul Polar.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago