Nu are încă licenţă
„Sunt bucuros că încep această aventură de antrenor în România, că o încep alături de UCluj. Nu mi-a fost greu să mă decid, pentru că am văzut ce potenţial are clubul, ce jucători are, cu nişte suporteri minunaţi şi cred că Universitatea este mai mult decât o echipă de fotbal. Sunt convins că împreună vom reuşi să facem lucruri extraordinare. Presiunea este peste tot, dar pot să vă asigur că împreună, zi de zi, vom lupta ca să aducem rezultate”, a spus Bogdan Lobonţ.
Hunedoreanul a cerut să se ocupe de echipă abia din luna ianuarie, pentru a avea timp să-şi încheie socotelile cu AS Roma şi pentru că Lobonţ era plecat în Brazilia, unde a urmărit mai mulţi jucători pe care românii îi au în vizor.
„Lobonţ e foarte atent la detalii şi îşi doreşte foarte mult să aibă realizări. Mi-am asumat, răspund de această decizie şi cred că astfel de oameni trebuie să conducă fotbalul românesc”, a declarat managerul Ioan Ovidiu Sabău.
În acte însă, Adrian Iencsi va fi antrenorul principal la Universitatea Cluj, asta pentru că Bogdan Lobonţ nu are încă licenţă, iar la ultimele partide din acest an va sta pe bancă Mircea Cojocaru. Acesta a fost convins de Ioan Ovidiu Sabău să conducă echipa până la venirea lui Lobonţ, cu toate că nu şi-a mai dorit să devină principal. (N. Gavrea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…