Categories: Actualitate

Hunedoreanul prins după 16 ani a cerut să fie eliberat

Ioan Bolfa (foto) a fost condamnat în anul 2001 la opt ani de închisoare pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat o persoană cu un cuţit. Individul s-a ascuns în Turcia şi a reuşit timp de 16 ani să se sustragă autorităţilor române.
Bărbatul figura în categoria most wanted a persoanelor urmărite de Poliţia Română, fiind inclus în mai multe operaţiuni globale de INFRA RED ale INTERPOL, respectiv de capturare a celor care se sustrag punerii în aplicare a mandatelor internaţionale. A fost prins în urmă cu exact un an de zile şi adus în România pentru executarea pedepsei. Odată ajuns în ţară, Bolfa a cerut rejudecarea dosarului în care a fost condamnat şi cererea i-a fost admisă. În august 2017 a primit şi sentinţa, Tribunalul Hunedoara dictând o condamnare fără acord de recunoaştere. Individul a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru infracţiunea de omor în forma tentativei, însă s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de doi ani. În luna martie a acestui an a fost dispusă revocarea suspendării pedepsei, iar Bolfa a ajuns în spatele gratiilor. Acum a înaintat o cerere Judecătoriei Deva pentru a fi eliberat condiţionat din puşcărie, însă solicitarea i-a fost respinsă. Condamnatul va putea face o nouă solicitare prin care să-i convingă pe judecători că s-a îndreptat abia după 10 iulie a.c. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago