Volodia Macovei
Nici nu ne-am liniştit bine după ce Timişul ne-a furat de sub nas sediul Finanţelor Publice Regionale, că PSD-ul ne trânteşte alta şi mai aspră: nu sunt destule cele opt regiuni deja împărţite financiar, ci trebuie 10. Mai mult, se pare că Ponta intenţionează să forţeze regionalizarea cu mult înainte de referendumul pentru modificarea Constituţiei, adică fără să-i mai pese de părerea cetăţeanului.
Anunţul-surpriză privind noua idee de împărţire a României a venit prin vocea preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, liderul pesediştilor sibieni. Acesta a declarat vineri, pentru AGERPRES, că România se va împărţi altfel, după un nou model PSD: „Un punct important pe ordinea de zi a Comitetului Executiv Naţional al PSD a fost problema regionalizării. Se va continua procesul de regionalizare şi varianta PSD care s-a votat şi care se va susţine este cea formată din 10 regiuni, Sibiu, Alba şi Hunedoara considerându-se o regiune optimă şi cu potenţial bun de dezvoltare economică”.
Aşadar, după mintea liderilor PSD, regionalizarea deja începută, prin reorganizarea ANAF, se re-regionalizează. Acum, probabil, începe şi o re-reorganizare a Finanţelor Publice, numai că navetiştii hunedoreni s-au dus la Timişoara, forţaţi de împrejurări, astfel încât vor lucra pentru o regiune şi îşi vor plăti taxele în alta. Perfect caragialesc!
Dacă ne uităm pe noua formulă de regionalizare PSD, putem observa că este rezultatul nemulţumirilor mai multor „baroni” ai partidului, cărora nu le-a convenit vechea împărţeală. Vom observa că există regiuni cu şase-şapte judeţe şi numai una cu două judeţe, Dobrogea, unde voinţa cumulată Radu Mazăre – Nicuşor Constantinescu a creat un spaţiu de huzur: Constanţa, cu turism şi port la Marea Neagră, şi Tulcea, cu Delta şi industrie navală şi alimentară. Altă zonă dedicată este Vrancea – Galaţi – Buzău – Brăila, pusă sub controlul lui Marian Oprişan. Cea mai năpăstuită este zona Nord-Est, cu şase judeţe – Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Suceava, Botoşani -, dintre care două extrem de sărace, Vaslui şi Botoşani.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Hunedorenii, nu hunedoreni, jurnalista lu' peste...