ComunitateFlashPolitica si administratie

Hunedorenii, mai violenți cu nevestele! Orășenii, mai darnici cu pumnii decât sătenii

Nu suntem în America, așadar, dacă sunt violențe în familie, nimeni nu pățește nimic, sau aproape nimic. Even­tual, agresorul este dus la Poliție și, cam atât. Rămân, în general, femeile și copiii bătuți, iar dramele sunt cum­plite. De ce nu i se pun cătușele agre­sorului? Ni se răspunde că legea nu permite. Și cine trebuie să schimbe le­gea? Asta nu mai știm.

Prioritate
Prevenirea și combaterea violenței în familie reprezintă o prioritate majoră pentru polițiștii hunedoreni, anunță cei de la IPJ Hunedoara.
Iar statistica arată că „infracțiunile de violență în familie sesizate, în semestrul I al anului 2024, la nivelul județului Hunedoara, comparativ cu perioada similară a anului 2023, au crescut cu 26,11 la sută, cele mai multe infracțiuni sesizate fiind cele de loviri sau alte vio­lențe, urmate de amenințare și abandon de familie, ponderea fiind deținută de cele comise în mediul urban, unde s-au reclamat de 3 ori mai multe fapte decât în mediul rural”.
Potrivit polițiștilor, în primele luni ale acestui an au fost aproape 900 de persoane vătămate în timpul violențelor în familie. Dintre acestea, 787 au fost adulți, iar 87 minori, 190 bărbați și 684 femei. În semestrul I 2024, polițiștii hunedoreni au emis 200 ordine de protecție provizorii (față de 109 ordine de protecție provizorii în semestrul I al anului 2023).

Polițiștii reamintesc că:
În cazul violențelor intrafamiliale, po­liţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei (dacă e făcută de victimă se numește plângere, dacă e făcută de un martor se numește denunț), în urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al sec­ţiei/unităţii de poliţie din zona res­pec­tivă, a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente), a unei sesizări verbale făcută direct către polițistul care patrulează sau, poliția poate afla cu ocazia intervenției la un alt caz sau chiar din presă.
Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exer­citarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, inte­gritatea fizică ori libertatea unei per­soane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică. Ordinul de pro­tecție emis de Poliție este de 5 zile. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura