Nicoleta Popa
Campania de vaccinare împotriva gripei porcine a fost un eşec total, în judeţul nostru. Asta, deoarece nici elevii, nici poliţiştii şi nici chiar medicii nu au acceptat să se vaccineze împotriva virusului A/H1N1.
Ministerul Sănătăţii a trimis în judeţ 18.700 de doze de vaccin, din care DSP Hunedoara a dat 6.000 de doze la şcoli pentru elevi, 5.700 pentru personalul medical şi alte 3.000 de doze pentru jandarmi, poliţişti şi pompieri. Dintre acestea, au fost folosite mai puţin de 10 la sută. Din cele aproape 19.000 de doze sosite în judeţ, 4.000 nu au fost ridicate nici până acum din depozitul DSP Hunedoara, de către medicii de familie şi cei stomatologi, care au cabinete individuale.
Elevii vor fi imunizaţi şi după vacanţă
Cum spuneam, doar 1.400 de hunedoreni s-au imunizat împotriva virusului pandemic. Astfel că, din 5.700 de cadre medicale din judeţul Hunedoara, s-au vaccinat doar 660. Nici jandarmii, poliţiştii sau pompierii hunedoreni nu au acceptat vaccinul, doar 250, din cei 3.900 de angajaţi ai Ministerului de Interne din judeţul nostru, s-au vaccinat. Motivul principal invocat de cei care au refuzat imunizarea este neîncrederea în vaccin.
Nici în rândul elevilor, această formă de protecţie împotriva gripei porcine nu a avut un succes mai mare. Dintre cei aproximativ 25.000 de elevi de la şcolile din judeţ, cu vârsta de peste 16 ani, doar 490 s-au vaccinat. „În ceea ce priveşte imunizarea elevilor, aceasta va continua şi după vacanţă, pentru că în această perioadă au fost închise mai multe şcoli din cauza gripei noi. În plus, după administrarea vaccinului, elevii trebuie să fie supravegheaţi de către medici”, a declarat doctorul Cecilia Birău, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara.
Vor fi vaccinaţi şi bolnavii cronici
Reprezentanţii DSP Hunedoara spun că dozele rămase vor fi distribuite medicilor de familie din judeţ, pentru a se începe vaccinarea bolnavilor cronici. Aceştia vor primi dozele în funcţie de numărul de persoane înscrise pe liste cu afecţiuni cronice. De asemenea, vor fi vaccinaţi şi angajaţii din companiile care lucrează în contact direct cu publicul larg, cum sunt supermarketurile. Autorităţile atrag atenţia că vaccinarea este singura modalitate de limitare a răspândirii virusului gripal şi poate face diferenţa în ceea ce priveşte numărul de îmbolnăviri şi chiar decese. Totodată, acest vaccin nu se găseşte în farmacii şi este interzisă comercializarea acestuia. Mai precizăm că numărul persoanelor afectate de virusul pandemic în judeţul Hunedoara a ajuns la 92. Ieri au fost confirmate alte patru cazuri de infectare cu gripă porcină, în Hunedoara şi Deva.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…