Ideea de preşedinte

Recent difuzatele intervenţii ale preşedintelui Traian Băsescu, cu ocazia unei reuniuni a grupului parlamentar PDL de la Camera Deputaţilor, au o semnificaţie mult mai profundă pentru sistemul democratic al României contemporane.
Senatorul Gelu Vişan încerca din răsputeri să explice parteneriatul dintre preşedinte şi PDL, scopul fiind scoaterea României din criză. Logică până la un punct, argumentaţia sa eroda de fapt exact baza democraţiei, nu româneşti, ci democraţia înţeleasă ca mod de structurare a societăţii româneşti.
Democraţia se bazează pe legi, principii şi instituţii. De aceea vorbim în alte ţări de democraţie funcţională, consolidată, pentru că nu este supusă capriciilor celor ce se perindă pe la putere. Una dintre diferenţele de esenţă dintre democraţie şi totalitarism este tocmai existenţa multipartidismului, principiu care garantează alternanţa la putere, echilibrul creat de factorii Putere – Opoziţie. Deci, Opoziţia face parte din sistemul democratic, fără ea, nu se poate, e totalitarism.
Dacă se pleacă de la premisa că Opoziţia doreşte răul ţării şi Puterea binele, suntem într-o gravă eroare. Anulăm de fapt baza sistemului, în momentul în care anulăm capacitatea Opoziţiei de a face parte din sistemul al cărui garant este. Aleasă ca preşedinte al României, o persoană, indiferent cine este, Băsescu sau altcineva, trebuie să fie un garant al sistemului, nu o sursă de tensiune. Implicarea de partea Puterii, după metoda declarată de „preşedinte-jucător”, decredibilizează instituţia, pentru că practic, exclude Opoziţia ca partener, creditând exclusiv puterea, fără să ţină cont că soluţia – în special în vremuri grele, să spunem – este un parteneriat democratic.
În acest moment, cei care nu votează pentru punga de orez şi litrul de ulei ştiu că preşedintele României nu este al românilor, ci cel mult, al celor care l-au votat. Opinia celorlalţi nu contează, ei sunt priviţi a priori ca adversari. O eventuală eroare a Puterii nu va mai fi însă asumată de preşedinte, căruia îi va conveni să se re-plaseze în postura de arbitru.
Instituţia prezidenţială ar trebui să fie în primul rând un garant al păstrării echilibrului. Nu cred că vreunui simpatizant al lui Traian Băsescu i-ar conveni ca un viitor preşedinte, de altă culoare politică, să devină partenerul propriului partid. Cred că ar acuza imediat încălcări ale democraţiei. Ideea este că în România ceva merge atât timp cât ne convine nouă.
Personal, mi-aş dori ca nici un preşedinte, orice culoare politică ar avea, să nu mai fie jucător. Să respecte regulile şi să fie preşedintele românilor şi al României.