Ilie Pârvan, candidatul USP la Primãria Uricani
Ilie Pârvan (foto), inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, candidează la Primăria Uricani din partea Uniunii Social-Progresiste (USP).
„Eu vreau să mă pun în slujba cetăţenilor din Uricani prin experienţa acumulată de-a lungul anilor în domeniul managementului învăţământului. Pot să fac ceva pentru Uricani, vreau să fac şi am această capacitate“, a declarat Ilie Pârvan.
Pârvan mai spune că îşi doreşte o campanie electorală curată, fără atacuri murdare. „Campania mea se va baza pe ce vreau şi pe ce pot eu să fac, nu pe ceea ce nu au făcut alţii. Vreau o campanie curată, liniştită, fără a-mi ataca adversarii politici. Dar, dacă voi fi atacat, eu, familia mea, copilul meu, nepoţica mea, atunci, va trebui să mă apăr şi voi reacţiona. Dar eu sper să fie o campanie în care să mă axez pe proiectele mele pentru Uricani, pe ceea ce pot face eu pentru uricăneni“, a precizat Ilie Pârvan.