Chiar și respectând viteza legală, un impact frontal între două autoturisme poate avea efecte devastatoare. Dovada este și un accident rutier în urma căruia un șofer nevinovat a murit pe loc, tragedia având loc la Sântuhalm. Un bărbat din Hațeg este vinovat de faptul că doi copilași au rămas fără tatăl lor.
Nici o șansă
Conform anchetatorilor, șoferul vinovat conducea autovehiculul pe DN7, din direcţia Deva spre Simeria, cu intenția de a ajunge la domiciliul său, situat în orașul Hațeg. În autoturismul său se aflau încă patru pasageri, printre ei și doi copii, toți fiind răniți în urma impactului. ”La ieşirea din localitatea Sântuhalm, la km 384+470m, inculpatul a virat stânga, încercând să evite parapeții de beton, care separau sensurile de circulație, moment în care a pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune cu autoturismul (…) condus regulamentar din direcția Simeria spre Deva”, se arată în anchetă. Raportul de expertiză tehnică auto judiciară a arătat că “vitezele celor două vehicule, la momentul impactului au fost cel mai probabil 40 km/h pentru autoturismul care a intrat pe contrasens și 46 km/h pentru autoturismul condus de șoferul care a decedat.
”S-a mai reținut că inculpatul putea evita accidentul dacă nu pătrundea pe sensul opus de circulație, victima neavând nici o posibilitate de a evita accidentul, fiind cel mai probabil surprins de apariția pe banda sa de mers a autoturismului care circula din sens opus”, se mai arată în dosar. Șoferul nevinovat, un bărbat în vârstă de 40 de ani, n-a avut nici o șansă, au stabilit legiștii. Vinovatul și-a recunoscut fapta și a fost condamnat la 1 an și 8 luni închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, dar a făcut apel. ”Curtea opinează că pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare corespunde necesităților și posibilităților reale de reeducare a inculpatului, fiind aptă să contribuie la formarea unei atitudini corecte și responsabile a acestuia față de normele de conviețuire socială”, se arată în soluția Curții de Apel Alba Iulia. (M.Gânju).
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…