Categories: Actualitate

Împăduriri în forţă, la Uricani

Câteva zeci de persoane au plantat, la finele săptămânii trecute, aproape 1.500 de puieţi în zona Bilugu din Uricani.
Acţiunea a fost realizată de voluntarii Clubului Alpin Valea Jiului şi Unităţii Zonale a Asociaţiei Search and Rescue Service (SARS) România. Aproximativ 50 de persoane, majoritatea din Valea Jiului, au participat la o acţiune de voluntariat, care a vizat plantarea de puieţi în zona Bilugu-Uricani, grav afectată de fenomenul despăduririlor.
„Am plantat în jur de 1.500 de puieţi, întâi am curăţat zona, că era mult de lucru, după care ne-am apucat de treabă. Este bine că a participat foarte mult tineret, care şi-a dat interesul. Am avut voluntari din Valea Jiului, Craiova, Timişoara şi chiar o fată din Norvegia. Zona a fost aleasă de către cei de la Ocolul Silvic şi este una grav afectată de fenomenul exploatărilor ilegale. Nu ştiu cine a tăiat acolo, dar am încercat să reparăm noi ce au stricat alţii”, a declarat Ionuţ Năstase, preşedintele Clubului Alpin Valea Jiului. Mai mult decât plantarea propriu-zisă a durat curăţarea terenului. În total, voluntarii au avut 6.000 de puieţi, dar era imposibil să reuşească să-i planteze pe toţi într-o zi. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Presiuni sau slugărnicie la Primăria Vețel: Călin Marian folosește un document oficial pe post de „trofeu politic”

Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…

3 zile ago

Cum functioneaza turneele de poker online

In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…

o săptămână ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago

ANUNŢ

2 săptămâni ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

2 săptămâni ago

Comunicat de presă

3 săptămâni ago