„Împărăteasa terorii” a fost eliberată din închisoare după 20 de ani
Fondatoarea uneia dintre cele mai temute organizații teroriste din anii ’70, Fusako Shigenobu, a ieșit dintr-o închisoare japoneză, după ce a ispășit o pedeapsă de 20 de ani pentru asediul ambasadei Franței din Olanda.
Atacul de pe aeroportul din Tel Aviv
Descrisă cândva ca „împărăteasa terorii”, Fusako Shigenobu a fondat Armata Roșie Japoneză, un grup radical de stânga care a comis atacuri armate în întreaga lume în sprijinul cauzei palestiniene. Sâmbătă, Shigenobu, în vârstă de 76 de ani, a părăsit închisoarea din Tokyo împreună cu fiica sa, în timp ce mai mulți susținători țineau un banner pe care scria „O iubim pe Fusako”. „Îmi cer scuze pentru neplăcerile pe care arestarea mea le-a provocat atâtor oameni”, a declarat Shigenobu după eliberare. „A trecut o jumătate de secol… dar am provocat daune unor oameni nevinovați care ne erau străini prin prioritizarea luptei noastre, cum ar fi prin luarea de ostatici”. Shigenobu este consideră cea care a pus la cale atacul cu mitralieră și grenade din 1972 de pe aeroportul Lod din Tel Aviv, soldat cu 26 de morți și aproximativ 80 de răniți. Shigenobu a trăit ca fugară în Orientul Mijlociu timp de aproximativ 30 de ani, dar a fost arestată în Osaka în noiembrie 2000, după ce s-a întors în secret în Japonia folosind un pașaport fals și s-a cazat la un hotel deghizat în bărbat. Fosta angajată a unei companii producătoare de sos de soia a fost condamnată la două decenii după gratii șase ani mai târziu pentru rolul său în asediul ambasadei din Haga din 1974. Shigenobu și-a susținut nevinovăția în legătură cu asediul, în care trei militanți ai Armatei Roșii au luat cu asalt ambasada, luându-i ostatici pe ambasador și pe alți 10 angajați timp de 100 de ore.