În 1995, fiica de 1 an a familiei Stoica din Suceava a dispărut din spital. Acum, după 26 de ani, Mihaela a fost găsită. Ireal ce s-a întâmplat şi unde s-a aflat în tot acest timp

În haosul primilor ani de după Re­voluție, Mihaela Stoica a fost pier­dută prin spitale de părinții săi, originari din Bucovina, care încer­cau să își facă un drum în viață pentru a putea să își întrețină fa­milia.

Ce i-a împins să se despartă de ea
Fetița, pe atunci în vârstă de un an și jumătatea, avea să devină a doua româncă adoptată de un cuplu din străinătatea, atunci când acestea au fost permise. 26 de ani mai târziu, tâ­năra, ajunsă călugăriță, a reușit să re­vină în sânul familiei biologice, cu aju­torul unei fundații, scrie presa spaniolă.
Povestea Mihaelei începe în România anilor ’90, când sărăcia și speranța pentru o viață mai bună i-a împins pe părinții ei biologici, Ion și Nicoleta Stoica, să aleagă să se despartă temporar de ceea ce iubeau cel mai mult în viață, cele două fiice ale lor, pe care le-au trimis într-un cen­tru de primire minori pentru a putea avea o îngrijire mai bună. Cea mică, de doar un an și jumătate, care avea o sănătate foarte fragilă și a ră­mas la spital. Timpul a trecut, situația s-a îmbunătățit și cuplul și-a putut recupera fiica cea mare. Din păcate, atunci a fost momentul când s-a de­clanșat drama care urma să îi bântuie pe viață: fiica cea mică dispăruse și era de negăsit, scrie o publicație a dias­porei române, Rotalianul. A înce­put o căutare acerbă și nu a existat spital, orfelinat sau centru de primire din țară unde să nu fi întrebat de ea,dar răspunsul a fost întotdeauna: „Nu este aici”. Cu timpul, primei fetiție a familiei I s-au alăturat alți cinci copii, dar în fiecare noapte, Nicoleta îi aprin­dea o lumânare celei e-a doua fiice, pe care o credea moartă, la o icoană a lui Isus și se ruga: „Cer doar să o mai pot vedea înainte de a muri”. Iar, Ion, tatăl fetei dispărute, plângea mereu de ziua de naștere a fiicei pierdute: „Sunt norocos că am familia mea, dar îmi lipsește una dintre fete”.

Adoptată de o familie spaniolă
Anul 1998 a fost anul în care urma Mihaelei s-a pierdut cu totul în țară, pentru că atunci guvernul român îşi deschisese graniţele pentru ca alte ţări să-i poată adopta copiii orfani, iar Mihaela urma să devină a doua ro­mâncă adoptată de o familie spaniolă și călătorea deja în Insulele Canare împreună cu noua ei familie adoptivă. Au ajuns în Spania, unde fata cea mică a fost botezată a treia oară, după ce cele două botezuri anterioare fuseseră făcute în Biserica Ortodoxă. Mihaela avea șase ani și noua ei familie a decis să-i spună că a fost adoptată, ca și celălalt frate al ei. Nu era foarte conștientă de ce însemna asta, nu avea resentimente față de familia ei biologică sau de modul în care o tratase viața, mai mult decât atât, ea credea că părinții ei vor avea grijă de ea în fiecare zi din cer. Anii au trecut și Mihaela a devenit o tânără atrăgătoare, cu tot viitorul în față. Deși nu trăia într-un mediu foarte religios, a decis că trebuie să facă „Confirma­rea”, dar a abandonat această idee când a împlinit 18 ani și a intrat la universitate pentru a studia Turismul, scrie sursa citată.

„Dacă poate ea, pot și eu”
Pe atunci religia nu mai era ceva care să o intereseze și a părăsit și Biserica și a devenit „fata care a participat la multe petreceri, de lume, foarte de lume”. Dar asta nu avea să dureze mult. Într-o zi, mama ei adoptivă i-a arătat pe telefon cum o tânără „influencer”, foarte cunoscută, petrecea timp pentru a avea o experiență de viață într-o mănăstire. Ea a început să se întrebe – „Cum ar fi asta? O fată frumoasă, bogată, prietenoasă… să devină călugăriță ”, „Dacă o face ea, pot și eu” – așa că a rugat un vecin, care era foarte religios, să-i găsească un refugiu unde să se poată ruga vreo două zile. Fără să știe foarte bine ce este o călugăriță sau cine este Dumnezeu, pe 28 iunie 2015, la vârsta de 21 de ani, Mihaela a intrat pe ușa Mănăstirii Maicilor Dominicane din La Laguna pentru a avea o primă experiență de 15 zile. Acea vizită avea să îi marcheze profund viața, așa că trei luni mai târziu, avea în jur o mulțime de surori noi, îmbrăcate în alb și negru, care o învățau Rozariul catolic și tot ceea ce presupunea viața religioasă. După un timp, alegerea Mihaelei s-a confirmat. Mihaela „găsise perla prețioasă și vindea tot ce avea pentru a o cumpăra”, totuși familia sa de adopție nu a fost de acord cu noua sa viață. În ciuda acestui fapt, ea a rămas veșnic recunoscătoare părinților ei adoptivi, de la care a primit atât de mult: datorită lor a încolțit „sămânța” vocației sale.

Ce a declanșat căutările fetei
Un moment crucial a fost iar în aprilie 2020, în timp ce sora Mihaela María își făcea inițierea la Córdoba, iar maica stareță i-a sugerat să-și caute familia biologică, ca pe ceva necesar în procesul său de formare religioasă. A rezistat mult timp, deoarece nu voia să provoace noi suferințe. În adâncul sufletului a crezut că nu are pe cine căuta. În cele din urmă, și-a dat seama de beneficiile umane și spirituale ce i-ar putea aduce acest demers și a început procesul de căutare, susținută de maica stareță. În această etapă – care a coincis și cu apariția noului coronavirus la în toată lumea – tânăra a cerut de la guvernul Insulelor Canare datele de pe certificatul său de adopție, care includea atât numele părinților săi, cât și orașul în care s-a născut. Cu ajutorul unei fundații românești, procedurile, încetinite de pandemie, au fost simplificate, astfel că Mihaela a reușit să obțină certificatul său de naștere. La două zile după ce acesta a ajuns la ea, au sunat-o de la fundație pentru a-i spune că părinții ei biologici au fost identificați și sunt în viață și că serviciile sociale veneau la ei acasă să-i viziteze.Tânăra soră dominicană, cuprinsă se neliniște în mănăstirea din Murcia, a trimis familiei o scrisoare de prezentare, cu o fotografie. Se întreba cum va interpreta familia ei biologică gestul său.
Pe 17 noiembrie 2020, la ora 10 dimineața, Mihaela a primit un email de la serviciile sociale din România prin care o anunțau că au vizitat casa părinților ei, că au fost foarte fericiți și așteaptă cu nerăbdare să o cunoască. Două zile mai târziu, a sosit un alt mesaj prin care ara informată că toți membrii familiei sale sunt sănătoși, că mama ei avea 47 de ani, tatăl său 50 și că mai are șase frați. „Șase frați, am șase frați”, le-a explicat ea tuturor surorilor care se afla în acele zile la mănăstire, care au susținut-o pe tot parcursul demersului ei.
Rețelele de socializare aveau să grăbească întregul procesul: a căutat numele părinților ei pe Facebook și unul dintre verișorii ei a apărut. I-a scris întrebându-l dacă poate să-și contacteze părinții. A doua zi, două fete au bombardat-o cu mesaje în care o întrebau dacă ea este cea care își caută familia, pentru că ele sunt surorile ei, apoi ea și maica stareță s-au conectat prin apel video cu surorile ei din România.
Inima Mihaelei era gata să-i iasă din piept în acea zi. Apoi, pe ecran au apărut surorile ei Roxana și Raluca. Văzându-se, toate au început să plângă. Cu ajutorul translatorului online și al semnelor, au reușit să se înțeleagă în timpul acelui prim contact. A doua zi dimineață, a luat legătura cu unchiul său, iar mama sa a apărut pe ecran.
Când și-a văzut fiica pe care o credea pierdută de peste două decenii, Nicoleta a căzut în genunchi, și-a acoperit fața și nu a putut decât să repete: „Fiica mea, Mihaela”. În acel moment, tânăra a fugit să le spună tuturor surorilor ei din comunitate, ca să poată merge să-i cunoască mama, iar acea zi, mănăstirea a fost aproape inundată în lacrimi. Două zile mai târziu avea să-l cunoască pe tatăl ei, Ion.
Sora Mihaela și-a cunoscut toți frații prin intermediul ecranului: Ana Maria, Roxana, Raluca, Narcisa, Crina și Andrei. Toți cei care de-a lungul vieții auziseră de Mihaela și pe care, acum, o salutaseră de parcă ar fi fost mereu alături de ei, iar rugăciunile și speranța pe care această simplă familie de români o cultivase ani de zile se împliniseră.

S-a întors unde s-a născut
După toate valurile pandemice, abia pe 20 august 2021, sora Mihaela și maica stareță, sora Inmaculada, au reușit să plece, cu mașina spre Madrid. De acolo, un avion le-au dus în București, capitala României, apoi aveau să ia un al doilea zbor, spre Suceava. La sosirea pe aeroportul din acest oraș din nordul țării, le așteptau părinții și cel mai mic dintre frați.