Comunitate

În 2025, Pestișu Mic e fără taxe mai mari

Magdalena Șerban

În ciuda faptului că prețurile și ta­rifele nu stau pe loc, administrația publică din Pestișu Mic a spus pas majorărilor de impozite pentru anul curent. Cât privește investițiile, 6 pro­iecte sunt în faza de achiziție, ur­mând ca după finalizarea procedurii și respectarea termenelor să intre în implementare.

Prioritare rămân investițiile
„Nu am mărit valoarea taxelor lo­cale pentru anul curent, ci doar am aplicat indicele ratei inflației, așa cum prevede le­gea. Se pot achita în nu­me­rar, prin vira­ment bancar (Tre­zorerie), cu cardul, prin POS și online, ac­cesând a­pli­cația ghișeul.ro. La pla­ta integrală până la data de 31 mar­tie 2025 be­ne­ficiază de o re­ducere de 10 procente. Le mul­țu­mesc celor care sunt cu dările la zi și sunt conștiincioși în a nu înre­gis­tra datorii”, a spus edilul-șef din Peștișu Mic, Daniel Dobruţchi (foto). Iar pentru că alocările bugetare sunt cheia celor 11 luni ce urmează, edilul speră să fie cel puțin la nivelul cifrelor din 2024. “Avem nevoie de bani pen­tru a asigura cofinanțări, pe lângă buna funcționare și întocmirea de noi studii de feza­bi­li­ta­te pentru alte pro­grame de dez­vol­ta­re pe care le-am plănuit. La ora actuală sunt 6 proiecte în faza de licitație – Agenția pen­tru Finanțarea In­ves­tițiilor Ru­rale (AFIR), Ad­mi­nistrația Fondului pen­tru Mediu (AFM), Anghel Saligny și Planul Național de Re­dresare și Reziliență (PNRR). Prin GAL vedem ce putem accesa. Avem o sumă alocată, însă nu știm exact axele. Zi­le­le urmă­toa­re va fi o întâlnire pe te­ma aceasta”, a mai transmis edilul local.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

12 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

12 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

12 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

12 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

12 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

12 ore ago