Volodia Macovei
După ce a tot evitat să ia o decizie legată de organizarea alegerilor parţiale în colegiile electorale care nu au reprezentant în Parlament, premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că acest scrutin va avea loc în data de 25 mai, la grămadă cu alegerile europarlamentare şi referendumul privind revizuirea Constituţiei.
După cum se ştie, hunedorenii din Colegiul Uninominal nr. 3 – Ţinutul Pădurenilor – Ţara Haţegului – Călan nu mai au reprezentant în Camera Deputaţilor, din data de 29 aprilie 2013, când fostul deputat Dan Radu Ruşanu a părăsit legislativul şi alegătorii, pentru a deveni şef al Autorităţii de Supraveghere Fiscală (ASF).
Spuneam zilele trecute că, în mod normal, prin hotărâre de guvern, ar fi trebuit organizate alegeri parţiale în acest colegiu hunedorean în vara anului 2013, pentru a fi ales un alt reprezentant al cetăţenilor din zonă. Dar premierul nu numai că a amânat această decizie, dar a şi declarat că nu intenţionează să organizeze acest scrutin. Ieri, însă, se pare că şi în urma avertismentului lansat zilele trecute de Institutul de Politici Publice (IPP), Victor Ponta a revenit asupra celor afirmate anterior şi a declarat că se vor organiza alegeri parţiale peste tot unde este nevoie, în data de 25 mai.
În afară de colegiul hunedorean amintit, aceeaşi problemă există şi în alte şapte colegii electorale din ţară, numărul românilor care nu au reprezentant în legislativ ridicându-se la aproape 300.000. În judeţul nostru sunt 24.365 de hunedoreni care nu sunt reprezentaţi în Camera Deputaţilor.
Cum pot beneficia GRATUIT locuitorii județului Hunedoara si nu numai de beneficiile AERULUI SĂRAT ?…
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
View Comments
Doamne fereste ! Cum conduce judetul un jeg ca el ? Un nemurici lipsit de scrupule care isi vinde familia, cei doi copii, un baiat si o fata, din diverse relatii sexuale. Viata publica hunedoreana, dupa anul 1989, nu cunoaste un om, adică Mircea Moloț, mai lipsit de caracter, un nemernic de asemenea talie.