Comunitate

În atenția devenilor care au solicitat locuințe sociale

Magdalena Șerban

Conform legii, locuințele sociale sunt locuințe publice de care pot beneficia persoanele cu un venit lunar sub cel mediu pe economie și care nu au în proprietate o locuință sau nu au avut și nu au vândut o locuință, după 1990.
Devenii care se încadrează în aceste coordonate și care au solicitat atri­buirea unei locuințe sociale mai au la dispoziție luna octombrie pentru ac­tua­lizarea dosarelor cu documente, în vederea întocmirii listei de priorități cu solicitanții îndreptățiți să beneficieze de un astfel de spațiu locativ, anul viitor, atrag atenția reprezentanții Direcției de Asistență Socială Deva.
În cazul în care documentele nu sunt actualizate până în data de 31 octom­brie 2024, dosarele nu pot fi incluse pe lista de priorități valabilă pentru anul 2025. Dosarele actualizate sau depuse după data menționată vor fi luate luate în considerare pentru lista de priorități din 2026.

La ora actuală, o cincime dintre cei peste 230 de solicitanți de locuințe sociale au actualizat dosarele
Documentele aferente trebuie de­puse la Registratura DAS Deva, pe Strada I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1, de luni până joi, în intervalul orar 8:00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00. De ase­menea, acestea pot fi depuse în regim online, prin trimiterea pe adresa: dasdeva@primariadeva.ro. Lista ac­te­lor necesare și alte detalii de interes pri­vind actualizarea dosarelor de lo­cuin­țe sociale pot fi consultate pe https://dasdeva.ro, Secțiunea Locuințe și Asociații – Locuințe sociale sau la sediul instituției.
Reamintim că dosarele de locuințe sociale care nu sunt actualizate timp de 3 ani, consecutiv, vor fi clasate, con­form Hotărârii Consiliului Local nr. 331/2023. Într-un astfel de context, titularii dosarelor clasate au dreptul să depună o nouă cerere pentru atribuirea unei locuințe sociale, în vederea în­chi­rierii – dacă îndeplinesc toate condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Pentru orice alte informații, DAS Deva vă pune la dispoziție numerele de telefon 0755.878.380, 0737.036.002 sau 0254.218.030 / Tasta 3 (Serviciul Fond Locativ – Compartimentul Lo­cu­ințe sociale), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un per­sonaj de la noi s-a lins pe bot,…

18 ore ago

Bulina albă

Damian Diniș, primarul comunei Băița Pentru că, așa cum a promis în campanie, a finalizat…

18 ore ago

Bulina neagră

Adrian I., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru ucidere din…

18 ore ago

Ce partide ar intra în Parlament și ce majorități se pot forma pentru viitorul Guvern

Un sondaj de opinie CURS de tip Omnibus realizat la nivel național, în perioada 10…

18 ore ago

Consilierii locali AUR Deva l-au dat dispărut pe primarul Florin Oancea

Consilieri locali de la Deva s-au sesizat, la ședința de CL, că edilul șef al…

18 ore ago

Ciolacu nu vrea alianță de guvernare cu AUR după alegeri

Președintele PSD, Marcel Ciolacu (foto), respinge categoric formarea unei alianţe cu AUR după alegerile parlamentare,…

18 ore ago