În atenția locuitorilor comunei Vălișoara: radiografii pulmonare gratuite
Magdalena Șerban
Laboratorul mobil de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, din Capitală, dotat cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid, le oferă locuitorilor comunei Vălișoara șansa de a beneficia de radiografii pulmonare gratuite. Astfel, oamenii pot să scape de drumul până în oraș, pe la spital, dar și de calvarul așteptatului pe la uși și al programărilor.
„În data de 21 octombrie 2022, începând cu ora 9:00, cetățenilor comunei Vălișoara li se pot face radiografii pulmonare gratuite, care vor fi evaluate ulterior de către un medic specialist, la Căminului Cultural din Luncoiu de Jos. Această acțiune se desfășoară de către Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” București, în cadrul proiectului Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, ce este cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Informații suplimentare, precum și înscrieri se pot obține apelând la numerele de telefon mobil/fix: 0731.404227, 0254.265432. Ce mai doresc să specific e faptul că în cazul în care cineva chiar nu are cu ce să ajungă (nu are copii, nepoți, rude, prieteni, vecini etc, cu mașină care să-l ajute), vom asigura noi transportul. Poate că sunt persoane care și-ar dori să vină la investigații, dar se confruntă cu acest aspect. E o oportunitate ce nu trebuie ratată. Nu doar că-i scutește pe oameni de drumuri și cheltuieli, ci în condițiile în care pandemia Covid a făcut ravagii în rândul populației de peste tot din lume, asemenea radiografii sunt mai mult decât necesare. Vă așteptăm să vedeți cum stați cu plămânii și sănătatea, în general”, a fost îndemnul lansat de Camelia Bedea (foto), primarul din Vălișoara. Mai trebuie adăugat că valoarea totală a finanţării nerambursabile a programului implementat de institutul din București la nivel național este de 68.369.935 de lei (aproximativ 14,4 milioane de euro), fiind axat pe prevenirea, screeningul şi diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup ţintă de 75.010 de persoane, selectate din segmente vulnerabile: din comunităţi rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri sau alte substanţe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.