În greva foamei, în faţa Prefecturii
Livia Botici
Patru foşti angajaţi ai firmei Rempes din Deva au intrat de ieri în greva foamei, în faţa Prefecturii, pentru că nu şi-au primit salariile compensatorii, stipulate în contractul colectiv de muncă, atunci când au fost disponibilizaţi, în anul 2003. Una dintre protestatare a avut nevoie de intervenţia paramedicilor, întrucât are probleme cardiace grave.
Justiţia le-a dat dreptate, lichidatorul nu plăteşte
Cei patru deveni care au ales măsura extremă de protest au declarat că decizia pe care au luat-o vine ca urmare a faptului că, de şapte ani, aşteaptă să-şi primească banii cuveniţi, dar nimeni nu îi ia în seamă. „În contractul colectiv de muncă era stipulat că, la disponibilizare, trebuie să beneficiem de 24 de salarii compensatorii. Nu le-am primit nici astăzi, deşi au trecut de atunci şapte ani. Mai mult, în tot acest timp, am câştigat proces după proces şi, firma lichidatoare a societăţii unde lucram noi este obligată să ne plătească banii. Ei bine, nu a făcut-o. Suntem 139 de foşti angajaţi în această situaţie şi, în total, avem de primit în jur de 1,7 milioane de lei. O să stăm în grevă până atunci când vom pleca de aici cu banii în buzunar. Zilele trecute, am deschis o acţiune la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, poate că aşa ni se va face şi nouă dreptate”, a declarat Elena Căinanţ. În timp ce protesta la prefectură, aşteptând ca ea şi colegii săi să fie primiţi în instituţie, la discuţii, Elena Căinanţ a suferit un puseu de tensiune. „Femeia este hipertensivă, însă a refuzat, pe semnătură, să fie transportată la spital pentru îngrijiri”, a declarat paramedicul Ion Morar. La scurt timp după acest incident, suprefectul Dorin Gligor i-a primit pe cei patru protestatari la discuţii, iar în urma acestora s-a ajuns la un consens. „În cel mai scurt timp, vom convoca o comisie de dialog social între toate părţile implicate, pentru ca această problemă regretabilă, a oamenilor, să îşi găsească o rezolvare”, a declarat Dorin Gligor, subprefectul judeţului Hunedoara.