Aleşii locali de la Hunedoara se vor întruni luni în şedinţă extraordinară pentru a aproba, între altele, impozitele şi taxele pentru anul 2016. Hunedorenii pot sta liniştiţi, pentru că nu vor exista modificări majore care să îi afecteze la buzunar.
Potrivit primarului municipiului, Viorel Arion (foto), valoarea taxelor şi impozitelor trebuie corelată cu prevederile Noului Cod Fiscal iar administraţia locală a cerut să stabilească cuantumul acestora la nivelul minim, astfel încât să nu fie o povară pentru cetăţeni în anul care vine. Alte schimbări nu mai intră în discuţie, atât pentru locuitorii municipiului cât şi pentru cei din satele aparţinătoare, Hăşdat, Peştişu Mare, Boş, Groş. La fel ca în alţi ani, sunt anumite categorii de persoane care vor beneficia de înlesniri la plata impozitului pe clădiri şi teren, criteriul fiind reprezentat de veniturile obţinute de familie. Astfel, conform raportului întocmit la proiectul de hotărâre ce urmează să fie supus votului CL Hunedoara luni, cei care au venituri nete sub 179,9 lei pe membru de familie sunt scutiţi de la plata impozitului în totalitate. Persoanele care încasează lunar între 180 şi 250 lei net pe membru de familie, au reducere la impozit de 50 la sută. Aceste condiţii trebuie îndeplinite şi de cei care au indemnizaţie de şomaj. Reducerile sau scutirea se acordă numai pentru locuinţa de la adresa de domiciliu şi terenul aferent acesteia.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…