Anamaria Nedelcoff
Ieri, la Deva, europarlamentarul Iuliu Winkler (foto), preşedintele UDMR Hunedoara, a precizat că, de anul trecut, s-a ajuns la stabilizarea numărului de elevi din judeţ care studiază în limba maghiară.
„În comunitatea noastră există o grijă deosebită pentru ca fiecare copil care provine dintr-o familie maghiară să-şi facă studiile în limba maternă. Cel mai puternic element este să înveţe în limba maternă. Se învaţă istoria, geografia şi se dobândeşte o cultură dublă. În judeţul Hunedoara, faptul că îţi începi studiile în limba maghiară reprezintă un avantaj deosebit, mai ales că vei fi cunoscător a două limbi“, a declarat Iuliu Winkler.
”În ultimii ani, am avut o scădere a numărului de elevi. Dar, de anul trecut, cifra lor a rămas constantă la 1.100, ceea ce ne face să credem că suntem, din acest punct de vedere, într-un proces de stabilizare. Mai bine de jumătate din aceştia învaţă, de la grădiniţă până la finalizarea studiilor liceale sau profesionale, la Grupul Şcolar „Téglás Gábor” din Deva, iar restul copiilor învaţă în alte cinci secţii cu predare în limba maghiară în Hunedoara, Orăştie, Petroşani, Vulcan şi Lupeni”, a afirmat Winkler.
Totuşi, în opinia lui, scăderea numărului de elevi care învaţă în limba maghiară este o consecinţă a diminuării drastice a numărului de locuitori din judeţ, aşa cum arată datele recensământului din 2011.
Legat de cadrele didactice, Winkler precizează că un aspect pozitiv este că toţi profesorii sunt titulari pe posturi. „Nu există profesori suplinitori, toate materiile importante fiind predate de cadre didactice titulare. Încurajăm în mod permanent perfecţionarea continuă a dascălilor, ştiind că doar aşa vom avea un învăţământ de calitate”, a precizat liderul UDMR Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…