Comunitate

În lumea teatrului, cu Mihai Mălaimare

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura RAO din București, a organizat la Deva Mall un eveniment cultural de excepție: întâlnirea cu actorul și omul de teatru Mihai Mălaimare, care și-a lansat aici cele mai recente volume: Caleașca aurită și Statuia vivantă, ambele apărute în acest an la Editura RAO.

A fost și parlamentar
Colaborarea noastră cu Editura RAO este, de ani de zile, foarte bună, deoarece am găsit în persoana domnului director Ovidiu Encu­lescu un partener de încredere care ne spri­ji­nă proiectele culturale și ne oferă posi­bi­litatea de a ne întâlni cu autori prestigioși. Un astfel de autor este și maestrul Mihai Mălaimare pe care l-am avut oaspete.
Actor, regizor, profesor, director și fondator de teatru, Mihai Mălaimare s-a născut în anul 1950 la Botoșani, unde a urmat liceul. În 1969 a fost admis la IATC, secţia Actorie, absolvită în 1973, ca șef de promoţie. A ales apoi TNB, unde a jucat între anii 1973 și 1990. În 1990, împreună cu Anca Dana Florea, a fondat Teatrul Masca, pe care l-a și condus până în 2015. Este și absolvent al secţiei Regie teatru, promoţia 1984, doctor în istoria teatrului din 1995, iar între anii 1984 și 1989 a fost profesor de Actorie în cadrul IATC. S-a remarcat, în paralel, prin rolurile interpretate în piese de teatru la radio și TV, și într-o serie de filme. Între 2000 și 2008 a fost deputat în Parlamentul României, din partea PSD, mem­bru al CNA (2008–2013) și membru al Consiliului de Administraţie al TVR (1998–2000). A publicat volumele Maidane cu tea­tru (1998), Demisia (2004) și Şansa (2007).
Volumul intitulat, metaforic, Caleașca au­rită cuprinde pagini care evocă adolescența și anii de studenție la Institutul de Artă Tea­trală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, ac­tuala Uni­ver­sitate de Artă Teatrală și Cinema­tografică.

Nostalgie
Mihai Mălaimare rememorează cu multă nostalgie, sinceritate și umor perioada 1969-1973, atmosfera acelor ani, despărțirea de Botoșaniul natal și întâlnirea cu lumea teatrului, cu marii actori ai scenei românești din acei ani, profesori de mare prestigiu care i-au fost mentori: Moni Ghelerter, George Dem. Loghin, Dem Rădulescu, Zoe Anghel Stanca. Cu aceeași nostalgie sunt evocați colegii de institut care, asemenea lui, au devenit slujitori ai scenei românești. Mihai Mălaimare a absolvit institutul ca șef de promoție, împreună cu actrița Olga Delia Mateescu. Toți aceștia, profesori și studenți, par a se fi urcat într-o caleașcă aurită care i-a purtat în lumea plină de farmec a teatrului, iar titlul cărții a fost inspirat de această metaforă.
„Au fost cei mai interesanți cinci ani din viața mea. În totalitate. Un timp care nu se divide, curge pur și simplu, ca un fluviu care a adunat în drumul său tot ce se putea și acum se aruncă nebunește în mare”, mărturisește Mihai Mălaimare.
Iar cuvintele sale pline de recunoștință față de marii lui dascăli de la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Cara­giale” din București ne stârnesc și nouă ad­mirația și prețuirea pentru aceste adevărate monumente ale artei scenice românești: „Ei nu erau profesori, în sensul pe care astăzi niște oameni și-l oferă, adică posesori de doc­torate, de examene susținute, nu, ei erau imenși profesioniști, oameni încărcați de menirea de a zidi teatrul românesc cu cele mai tari și mai rezistente cărămizi, ei nu erau profesori, ei erau apostolii care-și căutau cu disperare ucenicii capabili să le poarte pe mai departe sarcina științei de a fi în teatru.” Cu acești dascăli și alături de colegii săi de ge­nerație, deveniți și ei actori, maestrul Mihai Mă­laimare a urcat într-o fascinantă „caleașcă aurie”.
A doua carte, Statuia vivantă, este o ple­doarie pentru această formulă teatrală, pen­tru extraordinara bogăție de semnificații și mesaje pe care le poate transmite statuia vivantă, adevărată „cheie de boltă a teatrului stradal”, cum o consideră autorul cărții.
Întâlnirea cu omul de teatru Mihai Mălai­mare a oferit publicului prezent prilejul de a face cunoștință cu una dintre marile per­so­na­lități ale teatrului românesc contemporan.
În semn de prețuire, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a ofe­rit maestrului o Diplomă de Excelență „pentru excepționala contribuție la dezvoltarea culturii noastre naționale ca actor și scriitor”.
La final, maestrul Mihai Mălaimare a oferit autografe pe cele două volume lansate la Deva.

Ioan Sebastian Bara, manager

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura