Lângă sediul primăriei din Luncoiu de Jos va fi construit, cu finanţare europeană, un centru de informare turistică, menit să sporească interesul pentru zonă.
„E semnat deja contractul de finanţare, iar valoarea lui se ridică la 200.000 de euro. Vrem să promovăm nu doar cultura locală, ce include ansamblul folcloric Stejărelul, ci şi tradiţiile şi obiceiurile din străbuni. Totodată, dorim să facem un mic punct muzeistic în cadrul centrului, cu tot ceea ce voi reuşi să adun de pe la localnici. Cu precădere, e vorba de lucruri care ne-au caracterizat viaţa de-a lungul vremurilor. Vom mai avea pliante promoţionale, menite să ne ducă dincolo de graniţele comunei, vestea unor locuri de însemnătate. Unul dintre ele îl reprezintă Rezervaţia Cinegetică Valea Lungă, unică în judeţ. Aceasta se întinde pe o suprafaţă de peste 600 de hectare şi dispune de o varietate de esenţe lemnoase. În rezervaţie, se organizează partide de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege şi a autorizaţiilor eliberate de Direcţia Silvică Hunedoara. De asemenea, Muncelul şi Islazul comunal reprezintă două platouri ce oferă posibilităţi de campare, existând şi surse de apă potabilă. Pe Islaz, chiar pot fi amenajate case de vacanţă, pensiuni sau alte forme de cazare”, a spus Călin Dud (foto), primarul din Luncoiu de Jos.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Felicitari
In punctul muzeistic puneti un cazanel de palinca in functiune si ati rezolvat problema turistica.