De necrezut, s-au scurs, atât de repede, două decenii de la trecerea în veșnicie, de la „plecarea pe un drumuț mare/ce-napoi cărare n-are”, a profesorului și dirijorului Emil Mihai Mărgineanu.
Născut în Orăștie la 2 noiembrie 1946 și plecat la Domnul în 27 ianuarie 2005 în orașul Brad, Emil Mihai Mărgineanu, a fost și rămâne un cunoscut slujitor al muzicii corale din Țara Moților.
A urmat clasele primare și gimnaziale la școlile orașului natal, secția germană, precum și la Liceul „Aurel Vlaicu” din aceeași urbe. Recunoscut ca elev talentat a fost îndrumat de părinții și de dascălii săi a bate la porțile Conservatorului „Gavriil Musicescu” din Iași, ceea ce a și făcut.
După absolvire (1970) a ocupat catedra de profesor de muzica la Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” din Brad, pe care n-a părăsit-o până la plecarea sa din această lume (2005).
Mai vechi amintiri care l-au legat de colectivul cadrelor didactice și a elevilor Liceului „Aurel Vlaicu” l-au determinat să accepte propunerea ca din anul 1989 să predea muzica apropiindu-i astfel pe liceeni de binefacerile celei mai frumoase dintre arte.
Soții Doruța și Emil Mărgineanu au susținut „efectiv” și „afectiv” apariția volumului „Cântece de pe spada Iancului” a scriitorului bănățean Nicolae Danciu Petniceanu.
Din primul an de învățământ a instruit și dirijat corul școlii. În același timp a fost preocupat de educația artistică a elevilor săi angajându-i în învățarea viorii și a pianului, pe grupe de vârstă, organizând recitaluri și concerte.
Profesorul Mărgineanu n-a lăsat să-i scape nici unul din concursurile și festivalurile de muzică corală locale, județene și naționale de la care s-a întors de cele mai multe ori cu locul I.
Cu Corul Gimnaziului „Voci de primăvară”, a participat de câteva ori la Festivalul Corurilor de Copii și Tineret „Timotei Popovici” de la Marga (jud. Caraș-Severin), unde ne-am și cunoscut.
În cadrul obligațiilor extradidactice – de catedră – Prof. Mărgineanu a temeluit Corala „Cantinela” și Corul Întreprinderii miniere Barza – Brad încă din 1970.
Brădenii participau cu destulă plăcere la concertele acestor coruri ocazionate de marile sărbători naționale, iar în ultima vreme a zilelor cu semnificații religioase în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Între acestea concertele prepascale și cele de colinde.
În cadrul revistei vorbite „Agora” de la Casa de Cultură din Brad unde nu de puține ori a prezentat studii și comunicări din domeniul său de activitate.
Fiind preocupat de cercetarea pedagogică muzicală și-a susținut examenul de Gradul I în învățământ la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj (1987), cu lucrarea „Formarea vocilor de copii, tineri și adulți pentru cântarea corală”.
Încheiem articolul nostru cu câteva amintiri a Prof. Mihaela Lăchescu de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad despre maestrul Emil Mihai Mărgineanu, care: „…era unul dintre acei minunați profesori care punea un strop din strălucirea sufletului său în tot ce făcea. Îmi amintesc cu deosebită plăcere de orele de muzică, ore în care povestea vieții marilor compozitori se împletea cu armonia sunetelor. Ecourile unei viori vor însoți mereu amintirile noastre legate de cele mai frumoase ore din anii de școală.”
Dumnezeu să-l odihnească!
Prof. Univ. Dr. Dumitru JOMPAN
Marga – Caraș-Severin
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…