După ce a fost motiv de zâzanie şi de amânare a şedinţei extraordinare a Consiliului Local Hunedoara de săptămâna trecută, ieri, a fost aprobată şi hotărârea ce prevede vânzarea unui teren de 3.649 metri pătraţi aparţinând ECO SID SRL, suprafaţă pe care se va realiza o parcare pentru zona Castelul Corvinilor şi, eventual, disponibilităţi turistice.
Amendamentul lui Crişan
Deşi a fost destul timp pentru ca acei consilieri care nu au dorit discutarea vânzării terenului în şedinţa trecută să-şi lămurească rezervele, şi în şedinţa de ieri, spiritele s-au aprins. Tensiunea a fost oarecum artificială, în condiţiile în care amendamentul propus de consilierul USP Ovidiu Crişan, prin care se cerea stipularea în mod expres a obligativităţii cumpărătorului terenului de a-l folosi cu destinaţia parcare şi turism, dar şi impunerea unui minim de investiţie de 200.000 de lei în primul an, a trecut fără probleme. Doar că a mai existat un amendament, respins de aleşi, prin care se cerea introducerea în contractul de vânzare-cumpărare a unei prevederi conform căreia, dacă acela care cumpără terenul nu respectă destinaţia specificată, atunci contractul să fie reziliat, prevedere redundantă, în condiţiile în care nerespectarea caietului de sarcini cu prevederile din amendamentul lui Crişan atrage anularea contractului.
Lucru cel mai bun este că în şedinţa de ieri a fost aprobată rectificarea de buget care distribuie bani către proiecte importante ale municipalităţii. (V. Macovei)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Un pisat si Crisan asta care se da la.toate angajatele,iar care nu stau la pat sunt date afara.
buna afacere pentru primar si acolitii sai.praf in ochi pentru fraieri cu mizilicul de bani destinati nevoilor orasului.dar ce sa-i faci ,se va vedea cand dau cu subsemnatu'pe la DNA si DIICOT.