În Simeria s-a pornit construcția a 3 blocuri sociale
Au început lucrările de construire a trei blocuri de locuințe sociale în orașul Simeria. Investiția se realizează la fosta Unitate militară din oraș.
Proiectul cuprinde un complex de 28 de apartamente, format din 3 blocuri și un pavilion multifuncțional.
Cartier rezidențial
„Cele trei blocuri sunt compuse din 8 apartamente cu o cameră, 16 apartamente cu două camere și 4 apartamente cu trei camere.
Valoarea investiției este de 2.600.000 de euro și este asigurată prin Ministerului Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației și din bugetul local al Orașului Simeria”, susține Iulius Bedea (foto), primarul orașului Simeria.
„Cu fonduri europene câștigate pe un alt proiect, vom demara construcția a trei blocuri de locuințe tip nZEB plus (n.r.-blocuri cu consum de energie aproape zero) pentru tinerii din orașul Simeria. Suntem în faza de finalizare a documentațiilor tehnice, urmând ca după obținerea tuturor avizelor să lansăm achiziția de lucrări. Valoarea proiectului este de aproape 1.600.000 de euro.
Cele trei blocuri vor fi integrate în noul Cartier Rezidențial „TRAIAN”. Acest cartier va avea un număr de 5 blocuri, pentru celelalte două blocuri așteptăm finanțarea pentru un proiect depus la ANL, cu o valoare de peste 1.820.000 de euro”, a adăugat edilul șef al Simeriei.
Noul Cartier Rezidențial „TRAIAN” din Simeria se va compune din 3 blocuri noi nZEB plus, 2 blocuri noi ANL, minim 10 case ce vor fi construite pe un teren oferit tinerilor căsătoriți, grădiniță, spațiu comercial, spațiu de joacă, parcări auto, etc. (A.N.)