În USL Hunedoara, treaba merge ca unsã

Carmen Cosman

Crin Antonescu, copreşedinte al Uniunii Social Liberale şi preşedinte al PNL, a recunoscut că în sânul uniunii politice există tensiuni, dar spune că sunt comparabile cu cele din corpul uman.  Adevărul este că, în ultima perioadă, s-a vorbit despre posibilitatea excluderii PC din USL, care ar rupe alianţa politică, însă copreşedinţii USL din judeţul Hunedoara dau asigurări că în teritoriu nu există nici un fel de tensiune.

Vrea liste comune peste tot
„Uniunea Social Liberală în judeţ va funcţiona normal. Suntem primul judeţ care a şi reacţionat la cele declarate de copreşedinţii Uniunii Social Liberale de la Bucureşti. Eu cred că va continua această colaborare în judeţul Hunedoara, mai ales că noi, începând cu anul trecut, am avut această colaborare la nivel de PSD, PNL şi PC. Vom încerca şi sută la sută vom reuşi să avem liste comune la toate primăriile şi consiliile locale din judeţ”, a declarat liderul PC Hunedoara, Petru Mărginean (foto dreapta).

„Suntem oameni cu scaun la cap”
Nici liderul liberalilor hunedoreni, Mircea Ioan Moloţ (foto mijloc), nu îşi face probleme în ceea ce priveşte colaborarea dintre cele trei formaţiuni politice. „Nu există nici un fel de tensiune la nivelul judeţului Hunedoara între cele trei partide. Este o colaborare aşa cum mi-am dorit-o, de oameni cu scaun la cap şi care, cel puţin până acum, au dat dovadă că sunt maturi politic şi cred în această structură politică”, a precizat Moloţ.

„Nu se poate vorbi de tensiuni între noi”  
Iar Laurenţiu Nistor (foto stânga), preşedintele PSD Hunedoara, întăreşte această idee. „Eu zic că nu există tensiuni în USL, în judeţul Hunedoara. Sigur că ici-colo, se mai ivesc probleme, în sensul că şi-ar dori toţi să candideze, dar nu putem merge decât cu un candidat al USL, care se va dovedi cel mai bine cotat în sondajele de opinie. Interesul este să câştigăm aceste alegeri. Dacă ar merge peste tot cum merge în Hunedoara, ar fi bine în ţară”, a  precizat Nistor, care admite că nu este totul perfect, dar până la a vorbi de tensiuni este cale lungă.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • USL (PSD,PNL),o adunatura de flamanda turbata (lea mai aruncat Molot in judet cate un os)dupa ciolanul matusi Tamara (Nastase)si Sterlingul lui Tariceanu,ei nu au facut nimic cand au fost la guvernare si atunci nu era nici criza mondiala.

  • molot are dreptate pentru pnl nu are de ce sa-si faca probleme a terminat tot dor slugarnicul de la calan ia mai ramas ca tov de simeria sas pierdur

  • Sau unit securisti ,turnatorul la securitate piticul hot Molot ,cu Marginean din partidul turnatorului la securitate hotul Voiculescu ,si Nistor ,cine crezi ca voteaza cu voi ba ,vrei sa pui gheara si pe Deva piticule Molot,nu te ,mai saturi de furat si declari prin ziare ca nu ai bani ,unde tii bani in pivnita

  • Si de la mine a furat Molot. Numa ca eu nu lam lasat! Unu singur e cinstit.Primarul Nostru Mircia!Traiasca Mircia Primar .Pe Veci

  • Marginene nu ai ce cauta la Deva la Primarie nu te cunoaste nimeni in afara de televizor nu sti nimic.... dute.

  • ... oameni cu scaunul în cap,aşa cu i-a dat Munteanu la Moloţ ,cu scaunul în cap!!!...acolo s-a rupt lanţul de iubire, cu autobuzele lui Marian Munteanu!!!...acolo nu s-au înţeles la parandărăt!!!!

  • Nu cred ca merg ca unse ,pe noi membrii partidului national liberal ,nu ne-aintrebat nimeni daca vrem ca MARGINEAN sa fie candidatul USL ,asa a vrut MIRCEA MOLOT ,nu il vom sustine trebuia sa fie FLORIN OANCEA presedintele nostru, pentru ce am luptat atat a sa fie altul candidatul ,daca dupa alegeri se rupe alianta ,noi liberali ramanen cu ochii in soare ,este foarte poibil ca PC sa tradeze cum a facut in nenumarate randuri ,pe ce criterii a fost pus MARGINEA doar pentru ca este parton la ANTENA 1 DEVA si nevata director, consider ca este un abuz sa punem un candidat fara sa fim intrebati ,dar pana la anul in toamna se pot schiba multe si noi pnlistii sa punem pe FLORIN OANCEA candidat ,DEVA este liberala nu pcista

  • USL =uniunea securistilor liberali, Crin Antonescu ,este gagauz n umele lui real este Crin Antonov, agent de infuenta rus racolat de securitate sub numele de cod Porumbacu ,betiv si pokerist, Mircea Sion Molot ,racolat de securita sub numele de cod Panturu ,pokerist Dan Voiculescu racolat de securitate sub numele de cod Felix ,agent de infuenta fsb fostul kgb

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

10 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

10 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

10 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

10 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

10 ore ago